Hidroelectrica a vândut pe bursă toată producţia de energie prognozată pentru acest an şi se pregăteşte de secetă

22

Hidroelectrica a vândut pe bursa de energie OPCOM toată producţia prognozată pentru acest an, respectiv 13,9 TWh, şi estimează că va fi mai puţin activă în piaţă în următoarele luni, din cauza secetei previzionate pentru restul anului, se arată într-un comunicat al companiei.

La licitaţia de marţi, 8 aprilie, Hidroelectrica a vândut pe bursa de energie nouă pachete cu livrare în bandă aferente perioadei 1 mai 2014 — 30 aprilie 2015, totalizând cantitatea de 919.800 MWh.

Suma totală obţinută de Hidroelectrica prin cele nouă contracte este de 153 milioane lei (aproximativ 35 milioane euro), iar preţul mediu pe MWh a fost de 166,58 lei.

Citeste si:  Borza: Membrii AGA au dreptul prin lege la o indemnizaţie de până la 25% din salariul directorului general

‘Reamintim că în zilele de 3 şi 4 aprilie 2014, Hidroelectrica a încheiat pe bursa de energie un număr de 29 de contracte, prin care a vândut 615.650 MWh în pachete de 5, 10 şi 55 MW în bandă pe perioade de livrare de o săptămână, o lună, 5 luni şi 8 luni calendaristice. Valoarea cumulată a celor 29 de pachete este de 105 milioane lei, rezultând un preţ mediu pe MWh de 163,3 lei’, spun reprezentanţii companiei.

Hidroelectrica a prognozat pentru anul 2014 o producţie de energie de 13,9 TWh, pe care a contractat-o integral, se mai arată în comunicat.

Citeste si:  Recolta de grâu a României va fi de aproximativ 5,6 milioane tone în 2010

‘Având în vedere prognozele aferente anului 2014, care estimează o hidraulicitate şi pluviometrie scăzută, caracterizate prin debite şi precipitaţii sub media multianuală, este foarte posibil ca Hidroelectrica să fie mai puţin activă în piaţă în următoarele luni. În funcţie de modificarea prognozelor, Hidroelectrica va putea ieşi cu noi cantităţi de energie în piaţă’, mai arată oficialii companiei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata