România este între primele cinci ţări din UE din punctul de vedere al potenţialului de resurse minerale

14

România se află între primele cinci ţări din Uniunea Europeană din punctul de vedere al potenţialului resurselor minerale de care dispune, a declarat, joi, Grigore Pop, director general în Agenţia Naţională de Resurse Minerale, în cadrul Forumului Economic Minier.

‘România se află în primele cinci ţări din Uniunea Europeană în privinţa potenţialului de resurse minerale, potrivit datelor pe care le au la dispoziţie autorităţile de profil din fiecare ţară. Din păcate, dacă vorbim de exploatare, suntem mai jos decât atât’, a spus Pop.

El a menţionat că România dispune de aproape tot spectrul de resurse minerale posibile, începând cu hidrocarburi, metale feroase şi neferoase, cărbune, materiale de construcţii, roci de tot felul, precum şi ape minerale.

Citeste si:  BRD, ING şi OTP BANK, amendate pentru nerespectarea legii prelucrării datelor

Anterior, în cadrul aceleiaşi conferinţe, Sorin Găman, director general adjunct al Direcţiei Generale de Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei, a spus că minele închise în care încă există resurse bogate ar trebui redeschise, ceea ce va fi posibil după aprobarea noii legi a minelor.

‘Am închis 550 de mine în ultimii ani din cauza ineficienţelor economice şi tehnologiilor învechite, dar tehnologiile au avansat şi există mulţi investitori care vor să investească în acest domeniu. Noua lege a minelor va prevedea şi redeschiderea unor mine. Credem că noua lege trebuie aprobată de urgenţă, pentru că multe resurse ale României sunt în mine închise, halde de steril şi iazuri de decantare’, a subliniat Găman.

Citeste si:  Termen de 14 zile de renunţare la un contract încheiat la distanţă sau în afara magazinului

El a precizat că noua lege a minelor va ţine cont şi de interesele comunităţilor locale.

Potrivit acestuia, vor fi incluse în noul act normativ şi o serie de rezerve strategice, care vor avea un regim special.

Găman a mai spus că noua lege a mineritului ar putea fi aprobată spre finele acestui an, în a doua sesiune a Parlamentului.

La începutul lunii ianuarie, premierul Victor Ponta declara că legea minelor este una absolut necesară.

„În mod sigur este o lege necesară pentru că, dincolo de propagandă, se referă la foarte multe resurse naturale şi avem foarte multe situaţii de blocaj. Remin Baia Mare ar fi, să zic, prima care îmi vine în minte, dar sunt şi altele”, a spus Ponta. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata