Noua lege a vânzării şi cumpărării de terenuri agricole riscă să blocheze primăriile

România, ca stat membru al Uniunii Europene, a trebuit să liberalizeze piaţa funciară de la 1 ianuarie 2014. După un îndelungat periplu pe la instituţiile statului, legea în baza căreia vor putea fi vândute terenurile agricole a intrat în vigoare pe 12 aprilie, iar săptămâna aceasta urmează să fie aprobate normele metodologice de aplicare, scrie evz.ro.

 

  • Multă birocraţie, bani puţini

Numai că prevederile din proiectul de ordin privind aceste norme, publicat pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii (MADR), le dau fiori reci primarilor. Conform proiectului, primăriile vor avea mult mai multe sarcini de îndeplinit, faţă de cele prevăzute prin vechea lege, dar nu au destule fonduri să plătească un om care să se ocupe de întreaga tevatură.

Cei mai încercaţi vor fi primarii din comunele de la graniţă. Aceştia trebuie să îndeplinească o serie de proceduri suplimentare faţă de cei din inima ţării, întrucât vânzarea trebuie avizată şi de Ministerul Apărării. „Nu avem bani prevăzuţi în buget şi va trebui să improvizăm ca să ne descurcăm. Vom avea nevoie de un om care să se ocupe numai de această chestiune”, ne-a declarat primarul Vasile Checiu, din comuna Chirnogi, judeţul Călăraşi, care are în partea de sud, ca hotar, Dunărea.

 

  • Adio, investiţii!

Pe lângă salariu, va fi nevoie şi de bani pentru deplasări ca să depună dosarele la structura care va fi creată în cadrul MADR pentru gestionarea vânzărilor dar şi pentru un program informatic, care să permită păstrarea unei evidenţe a tranzacţiilor în format electronic, aşa cum cere legea. „Ne ducem la circa 1.400 de lei lunar numai pentru angajat. Ca să facem rost de bani, o să tăiem de la investiţii. Aveam în plan o grădiniţă, refacerea acoperişului de la dispensar şi de la şcoală”, spune Vasile Checiu.

 

  • Preluare de sarcini

Pentru alţi primari, cea mai mare problemă este că posturile au fost blocate. „Legea ne obligă să respectăm organigrama, aşa că nu putem face angajări, deşi avem fonduri şi ne-ar mai trebui şase oameni, cu tot cu cel care să se ocupe de vânzarea pământului”, arată primarul comunei băcăuane Hemeiuşi, Constantin Mihăilă.

Aşadar, singura soluţie pe care o văd primarii este de a pune sarcinile prevăzute de legea vânzării terenurilor agricole în spinarea unora dintre angajaţi, fapt care riscă să îngreuneze şi mai mult vânzarea. „Tot ce putem face este să modificăm fişa postului agentului agricol ca să preia şi aceste responsabilităţi”, arată Corneliu Oancea, primarul comunei vasluiene Lunca Banului.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.