Numărul românilor care au cont pe Facebook a ajuns la 7,2 milioane, în aprilie

Numărul românilor care au cont pe Facebook a ajuns, în aprilie, la 7,2 milioane, în creștere cu 2,85% față de ultima raportare din februarie, arată datele cuantificate de facebrands.ro, site care monitorizează paginile create pe cunoscuta pagină de socializare, pe plan local.

Din totalul utilizatorilor, 93,6% (6.739.140 persoane) își setaseră orașul, iar cei mai mulți deținători de cont Facebook provin din București, cu 1,48 milioane de persoane (21,97% din total), urmați de cei din Cluj-Napoca (260.040 persoane, 3,86%), Timișoara și Iași (câte 260.000 persoane, 3,86%).

Citeste si:  O familie din Napoli ajunge la tribunal din cauza fotografiilor din luna de miere postate pe Facebook

La polul opus, cu numărul cel mai mic de utilizatori Facebook, se situează orașele: Găești (11.200, respectiv 0,17% din total), Roșiori de Vede (10.600 persoane, 0,16%), Drăgășani (10.200,0,15%) și Carei (10.140, 0,15%).

Potrivit statisticii Facebrands, persoanele cu vârste cuprinse între 25-34 de ani (29,8% din total) dețin supremația la capitolul accesării cu frecvență ridicată a Facebook.

Pe locurile următoare se situează persoanele cu vârste între 35 și 44 de ani (17,4%) și cele între 13 și 17 ani (13,5%).

Raportul dintre persoanele care utilizează rețeaua de socializare Facebook este în favoarea bărbaților (cu 65% dintre conturi). Femeile utilizează în proporție de 35% Facebook, în timp ce, din punct de vedere al stării civile, persoanele căsătorite sunt pe primul loc (51,86%), urmate de persoanele singure, cu 30,25% din total.

Citeste si:  Voicu (MSI): Peste 40% din populaţia României nu a utilizat vreodată Internetul; planul pentru 2020 este de 30%

În ceea ce privește clasamentul celor mai accesate pagini înregistrate pe Facebook de către vedetele din România, lideră rămâne Inna, cu 12.589.613 fani, urmată de Akcent — cu 3.416.272 fani, și Playboy România, cu 3.112.624 admiratori.

Facebrands.ro este site-ul care monitorizează paginile create pe Facebook de către persoane și instituții (companii, ONG-uri etc) și arată creșterea numărului de fani al acestora pe zile și săptămâni, împreună cu alte pagini din aceeași categorie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata