Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat luni, 14 aprilie, că nu crede că Adrian Duicu ar fi fost prezent în biroul prim-ministrului Victor Ponta pentru a solicita numirea unor persoane în Poliție sau Justiție.
„La Victor Ponta nu se intră ca la autogară. (…) Mi s-a părut un om lăudăros (Duicu-n.r.), sunt absolut convins că n-a fost Duicu la premier în birou, cu Ponea, cu Tobă, astea sunt poveşti, nu există aşa ceva! La Victor Ponta în birou nu se poartă astfel de discuții. (…) La Ponta vine şeful Poliției, ministrul de Interne, vin eu, miniştrii, secretari de stat, oameni care au legătură cu guvernarea şi care vin la premier să discute despre anumite sarcini pe care le-au primit, despre activitatea pe care o desfăşoară, despre pregătiri de şedințe de guvern. Vin şi preşedinți de consilii dacă au o problemă serioasă”, a spus Dragnea la TVR.
În opinia sa însă, declarațiile prim-ministrului de sprijin la adresa lui Adrian Duicu au reprezentat un semnal bun pentru partid iar Victor Ponta le-a făcut în calitate de preşedinte al PSD.
„A fost o declarație a unui lider de partid căruia îi pasă de fiecare membru din partidul pe care îl conduce şi care l-a ales să îl conducă. Nu mi s-a părut ceva deplasat, în sensul că este alături de acel om până în momentul în care justiția va spune vinovat sau nevinovat”, a afirmat Dragnea.
Întrebat în acest context cum comentează declarațiile subsecretarului de stat american Victoria Nuland, care vorbea despre pericolul corupției în Europa Centrală şi de Est, Dragnea a replicat: „Nu cred că se referea doamna Nuland la domnul Adrian Duicu de la Mehedinți”.
Preşedintele Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, rămâne în arest preventiv după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins luni cererea de înlocuire a acestei măsuri cu cea a controlului judiciar.
Decizia CAB nu este definitivă şi poate fi contestată.
Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație şi Justiție a decis definitiv ca Adrian Duicu să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv, într-un dosar în care este urmărit penal de procurorii DNA pentru şapte infracțiuni, printre care trafic de influență, cumpărare de influență şi instigare la dare de mită. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)