Ponta: O ameninţare pur mafiotă, puteam să ne imaginăm în filmul „Naşul” aşa ceva

Premierul Victor Ponta a catalogat luni seara afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa senatorului Gabriela Firea drept „o ameninţare pur mafiotă”, în opinia sa şeful statului pierzându-şi controlul.

„Ne aşteptam ca 2014 să fie un an foarte dificil, dar totuşi o ameninţare pur mafiotă… În mod normal, puteam să ne imaginăm în filmul ‘Naşul’ o asemenea chestie. (…) Cred că din ce în ce mai mult domnul Băsescu îşi pierde controlul pentru că are doi duşmani”, a afirmat Ponta, la RTV.

Potrivit premierului, cei doi duşmani ai lui Traian Băsescu sunt timpul şi USL.

„Cel mai mare duşman e timpul, pentru că, în decembrie, domnul Băsescu va fi nu doar o istorie politică urâtă de zece ani, ci şi un om care nu va mai avea imunitate şi va trebui încet, încet în diverse dosare penale să răspundă pentru ce s-a întâmplat în aceşti zece ani. Al doilea duşman al domniei sale a fost USL. Faptul că acum o mare parte din votanţii USL au rămas alături de alianţa pe care noi o formăm, este sigur un semn de nervozitate”, a explicat prim-ministrul.

Victor Ponta a susţinut că şeful statului „s-a pierdut cu firea” în contextul în care în cazul terenurilor de la Nana au fost descoperite „foarte multe” încălcări ale legii.

„S-a pierdut cu firea domnul Băsescu. Doamna Gabriela Firea nu prezenta concluziile sale personale. Comunica în numele comisiei. Deci, poate să îi facă un dosar penal şi doamnei Firea şi oricui, comisia tot asta a găsit. (…) Preşedintele ştie că sunt foarte multe lucruri de încălcare a legii. (…) Cred că o reacţie la fel de violentă a avut domnul Băsescu în 2009 când era comisia despre doamna Udrea şi doamna Ridzi. A dat-o pe Monica Ridzi să plătească oalele sparte şi a scăpat-o pe doamna Udrea. Acum însă mai sunt şapte luni de imunitate. Nu cred că preşedintele Băsescu va scăpa la fel”, a afirmat premierul.

Ponta a spus că acesta este un moment „în care apele se despart definitiv”, în contextul în care au fost persoane care au susţinut-o pe Gabriela Firea, în timp ce liderul liberal, Crin Antonescu, nu a intervenit. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.