EUR
4,83 RON
(+0.01%)
USD
4,47 RON
(+0.15%)
GBP
5,48 RON
(+0.12%)
CHF
4,58 RON
(-0%)
BGN
2,47 RON
(-0.08%)
BYN
1,73 RON
(+0.15%)
CAD
3,14 RON
(+0.77%)
RSD
0,04 RON
(-0.02%)
AUD
2,68 RON
(+0.37%)
JPY
0,04 RON
(+0.12%)
CZK
0,17 RON
(+0.42%)
INR
0,06 RON
(+0.37%)

 

Tradiţii în Săptămâna Mare

Postul Paştilor se încheie cu Săptămâna Mare, a Patimilor lui Hristos. Ultima săptămână a Postului Paştilor este cea în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos: postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc, ca, cel puţin în această săptămână, a Patimilor, să-l respecte. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi albastru închis.

Ștergarele se schimbă în ziua de Înviere cu cele albe, iar femeile îşi schimbă portul.

În această săptămână, de duminică şi până vineri, se săvârşeşte slujba deniilor, rânduieli de o frumuseţe deosebită, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos. Prin caracterul şi conţinutul lor, deniile sunt unicate în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, săvârşite seara.

În Săptămâna Mare toată lumea este ocupată, toţi se pregătesc să întâmpine marea zi a Învierii Domnului. Începând de luni şi până miercuri, inclusiv, se face curăţenie generală în casă, în curte şi în acareturi: se mătură curţile, se repară gardurile, se curăţă şurile, se lipesc şi se văruiesc pereţii, se spală perdelele şi mobilierul, se şterg geamurile, se repară şi se curăţă tot mobilierul, se aerisesc toate hainele, cuverturile şi covoarele, se face curăţenie şi în grajdul animalelor, văruindu-se şi aici. În tradiţia populară, casele trebuie să strălucească de curăţenie.

Bărbaţii muncesc la câmp până cel târziu în ziua de joi, când revin în gospodărie şi îşi ajută nevestele la treburile casnice.

În Joia Mare, ultima zi pentru slujbele speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe, pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi de sufletul celor duşi dintre ei.

Ultima zi a pregătirilor pentru Paşti este Sâmbăta Mare, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmează să le îmbrace cei din familie în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncăruri tradiţionale: drobul, friptura şi borşul de miel. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata