EUR
4,85 RON
(-0.23%)
USD
4,34 RON
(+1.23%)
GBP
5,41 RON
(-0.1%)
CHF
4,56 RON
(+0.23%)
BGN
2,47 RON
(-0.03%)
BYN
1,68 RON
(+1.23%)
CAD
3,10 RON
(+0.67%)
RSD
0,04 RON
(+0.01%)
AUD
2,68 RON
(-0.38%)
JPY
0,04 RON
(+1.07%)
CZK
0,18 RON
(+0.29%)
INR
0,06 RON
(+1.08%)

 

Marele bluff al independenţei energetice

  • Gazul de şist – marea escrocherie?

Energie ieftină sau poluare prelungită: o dilemă relativă care în SUA nu a reuşit să primească un răspuns clar nici din partea industriaşilor, nici a decidenţilor politici. Într-o jumătate de deceniu atât gazul, cât şi petrolul de şist, au reuşit să facă parte din trendul de creşterea economică americană. Şi dacă totul nu este decât o bulă speculativă pe cale să se spargă?

Dacă ar fi să dăm crezare titlurilor din presa americană, acest domeniu este o adevărată comoară care va revoluţiona industria petrolieră şi va face ca, în curând, SUA să se scalde într-o baie de petrol de şist şi va “respira” gaz de şist.

Raportul “Perspectivele energetice mondiale 2012” al Agenţiei Internaţionale de Energie (AIE) anunţa că în 2017 SUA va depăşi Arabia Saudită plasându-se pe prima poziţie a topului producătorilor de petrol la nivel mondial. Conform celor de la AIE, creşterea programată a producţiei de hidrocarburi va fi de la cele 87 milioane barili/zi înregistrate în 2011 la 97 milioane barili/zi în 2035 şi va fi asigurată “în întregime de gazele naturale şi din resurse neconvenţionale” (în special din gaz şi petrol de şist), în timp ce producţia convenţională îşi va amorsa declinul începând cu… 2013.

Extrase prin fracturare hidraulică, aceste resurse se obţin însă cu preţul unei poluări masive a mediului.

Numai că exploatarea acestora în SUA a antrenat crearea de mai multe sute de mii de locuri de muncă, oferind avantajul unei energii abundente şi ieftine. Conform raportului din 2013 a celor de la Exxon, (“Perspectivele energetice: o anticipare către 2040”), SUA va deveni, începând cu 2025, exportatoare netă de hidrocarburi graţie gazului de şist într-un context de creştere puternică a cererii mondiale de gaz.

Şi dacă “revoluţia gazelor de şist”, care este departe de a fortifica o economie mondială în convalescenţă, umflă o bulă speculativa pe cale de explozie?

Fragilitatea creşterii în raport cu experienţele recente induc către o astfel de întrebare. De exemplu, economia spaniolă, cea de a patra ca mărime din Europa, crunt lovită de prăbuşirea neaşteptată a sectorului imobiliar, se pare că nu a constituit o lecţie pentru politicieni care sunt tentaţi să repete permanent aceleaşi greşeli de această dată, în sectorul energiilor bazate pe combustibili fosili.

Într-o anchetă realizată de prestigiosul cotidian american New York Times, încă din iunie 2011 erau subliniate deja câteva fisuri în construcţiile mediatico-industriale ale boomului gazului de şist relevate de o serie de diverşi observatori – geologi, avocaţi, analişti de piaţă – care avertizau opinia publică asupra faptului că marile companii petroliere “supraestimează deliberat şi în acelaşi timp ilegal randamentul explotarilor lor şi dimensiunea rezervelor pe care le deţin”.

Mai mult, cotidianul sublinia că “extracţia gazului de şist din sol poate fi considerată mult mai complexă şi costisitoare decât ceea ce pretind companiile, după cum indică o serie de emailuri şi documente transmise între companii pe acest subiect precum şi analiza datelor rezultate la finalul a mii de foraje”.

Începând cu 2012 doi consultanţi americani au tras semnalul de alarmă în cadrul principalei reviste a industriei petroliere britanice, Petroleum Review punându-şi întrebări legate de “fiabilitatea şi durabilitatea zăcămintelor de gaz de şist americane”. În acest context, aceştia au relevat faptul că previziunile petrolierilor coincid cu noile reguli ale Comisiei de Securitate a Pieţelor (SEC), organismul federal de control al pieţelor financiare.

Adoptat în 2009, actul legislativ autoriza companiile să-şi evalueze rezervele ca un bun oarecare fără a fi verificate de o autoritate independentă. Astfel, supraestimarea rezervelor de gaz de şist de către companiile petroliere a permis trecerea în plan secund a riscurilor legate de exploatarea acestora. Or, fracturarea hidraulică nu pune doar sub semnul întrebării protecţia mediului, ci şi o problemă strict economică: fiabilitatea şi costul acestui tip de exploatare.

De altfel, în cadrul revistei Nature, un fost consilier ştiinţific al guvernului britanic, David King, sublinia că randamentul puterilor de gaz de şist scade de la 90% la 60% în primul an de exploatare. O scădere care transformă într-o iluzie întreaga rentabilitate a investiţiei pentru că, odată epuizat un puţ, operatorii vor trebui să se reorienteze cu cea mai mare viteză pentru săparea altuia într-o astfel de manieră încât să-şi poată menţine nivelul producţiei şi să-şi ramburseze datoriile.

Citește și
2 Comentarii
  1. gazul spune

    un articol foarte bine scris, cine are timp sa il citeasca. ofera o perspectiva diferita asupra situatiei internationale.

  2. Amalia Sandu spune

    Marele bluff al independentei energetice este cumpararea si vinderea energiei in Uniunea Europeana.Centralele nucleare din Japonia au fost fisurate.Exonmobil este o firma cu datorii la stat.Fracturarea hidraulica trebuie sa fie prioritarea numarul 1 de catre Agentia Nationala a Resurselor Minerale.Centrala Fukushima ar trebui sa aiba investitii europene.Gazele de sist o alta problema ar trebui sa fie prioritatea a Uniunii Europene de a da o legislatie europeana.In ce priveste indepedenta energetica ar trebui sa fie prioritarea UE.Petrolul ar trebui ieftinit pentru consumatorii casnici.Poluarea trebuie combatuta prin folosirea noxelor.SUA si UE sa faca o dezbatere privind energia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata