EUR
4,83 RON
(+0.05%)
USD
4,43 RON
(+1.08%)
GBP
5,47 RON
(+0.46%)
CHF
4,56 RON
(+0.24%)
BGN
2,47 RON
(+0.04%)
BYN
1,72 RON
(+1.15%)
CAD
3,17 RON
(-0.24%)
RSD
0,04 RON
(+0.06%)
AUD
2,75 RON
(-0.92%)
JPY
0,04 RON
(+1.06%)
CZK
0,18 RON
(-1.39%)
INR
0,06 RON
(-1.57%)

 

Marele bluff al independenţei energetice

  • “Am ajuns să pierdem şi cămaşa de pe noi. Totul este în roşu…”

Ceea ce este mai trist este că activitatea de extracţie a gazelor de şist a introdus distorsiuni economice grave care vor avea tendinţa de a se răzbuna atunci când lumea se aşteaptă mai puţin. Chiar în condiţiile în care ritmul de epuizare a puterilor forate este invers proporţional cu sumele investite, pe piaţa gazelor din SUA se înregistrează o scădere dramatică a preţului pentru gazele naturale: de la 7-8$ plătiţi în 2008 pentru fiecare milion BTU în 2012, preţul a scăzut puţin sub 3$/milion BTU.

Ceea ce înseamnă că extracţia gazelor de şist prin metoda fracturării este distructivă din punct de vedere economic. De altfel, jurnalistul Wolf Richter de la Business Insider sublinia că “extracţia (prin această metoda, n.n.) devorează capitalurile într-un ritm uimitor, lăsând operatorii din această zonă pe un munte de datorii atunci când producţia se prăbuşeşte. Pentru a preveni colapsul şi a evita subminarea veniturile lor, companiile trebuie să pompeze din nou şi din nou, compensând puţurile secate cu cele care se vor crea în viitor. Din păcate, mai devreme sau mai târziu, un astfel de sistem se loveşte de un perete, cel al realităţii „.

În acelaşi context, trebuie aduse în discuţie declaraţiile geologului Arthur Berman care a lucrat pentru Amoco (înainte de fuziunea acestuia cu BP) care se arătă surprins de “ritmul incredibil de mare ” de epuizare al depozitelor de acest tip.

De exemplu, acesta, referindu-se la site-ul Eagle Ford (Texas) considerat de petrolişti ca fiind „mama tuturor câmpurilor de şisturi bituminoase „, afirma că „declinul anual al producţiei depăşeşte 42% “.În aceste condiţii, pentru a asigura rezultate stabile, operatorii vor trebui să deschidă anual „aproape o mie de sonde suplimentare pe acelaşi site. O cheltuială evaluată între 10 şi 12 miliarde $/an… Şi dacă se adună toţi aceşti bani se ajunge la suma investită pentru salvarea sistemului bancar în 2008. De unde vor lua toţi aceşti bani?” se întreabă Berman.

Bula gazului de şist a produs deja primele sale efecte asupra câtorva dintre cele mai puternice companii petroliere din lume. În iunie 2013, preşedintele director general al ExxonMobil, Rex Tillerson se arată extrem de deranjat de faptul că scăderea preţului gazului natural în SUA (deşi a fost o şansă pentru consumatori) este un blestem pentru compania sa care a căzut victimă diminuării continue a veniturilor.

Când acţionarii l-au întrebat de ce nu primesc nici un cent dividend pentru acţiunile deţinute, în cadrul unui discurs lacrimogen susţinut în faţa Consiliului pentru Afaceri Externe (CFE) Tillerson sublinia că “am ajuns să ne pierdem şi cămaşa de pe noi. Totul este în roşu…”

Aproape în acelaşi timp, compania de gaze britanică BG Group se vedea obligată să-şi înregistreze o “depreciere a activelor sale în gaz natural American în valoare de 1,3 miliarde $” ceea ce echivala cu o scădere semnificativă a profitului său. Mai mult, la 1 noiembrie 2012, după ce compania olandeză Royal Dutch Shell înregistra cel de al treilea trimestru consecutiv de rezultate mediocre cu o scădere cumulată de 24%/an, serviciul de informaţii Dow Jones anunţa că această funestă ştire se datorează şi prejudiciului înregistrat pe întreg sectorul bursier al gazelor de şist.

Nici măcar pionierul în cursa gazului de şist, compania Chesapeake Energy, nu a scăpat neatins de această bulă. Strivită sub greutatea împrumuturilor, compania americană a fost nevoită să-şi vândă o parte din activele sale (conducte de gaz şi câmpuri gazeifere) pentru suma de 6,9 miliarde $ pentru a-şi onora creanţele.

Cum de s-a ajuns în această situaţie?

Analistul John Dizard observa, în ediţia din 6 mai 2012 a cotidianului Financial Times, că producătorii de gaze de şist au avut nevoie de sume de “două, trei, patru sau chiar cinci ori mai mari decât fondurile proprii necesare achiziţiei de terenuri, forajului puţurilor şi de a-şi pune la punct programul”. Pentru a-şi finanţa aceste programe, companiile trebuie să împrumute sume astronomice în condiţii complexe şi defavorizante. Cu toate acestea, Dizard consideră că bula gazelor de şist poate continua datorită dependenţei în creştere a SUA de această sursă economică.

În acelaşi timp, geologul Arthur Berman preciza că “ţinând cont de randamentul efemer al puţurilor de gaz forajelor vor trebui să continue. La rândul lor, preţurile vor sfârşi a se ajusta la un nivel ridicat pentru a putea acoperi nu numai împrumuturile ci şi într-o manieră realistă a costurilor de producţie”. Asta nu înseamnă însă că marile companii petroliere nu se confruntă simultan cu probleme financiare care se pot solda cu falimente şi fuziuni simultane similare cu cele din perioada crizei bancare din 2008.

Citește și
2 Comentarii
  1. gazul spune

    un articol foarte bine scris, cine are timp sa il citeasca. ofera o perspectiva diferita asupra situatiei internationale.

  2. Amalia Sandu spune

    Marele bluff al independentei energetice este cumpararea si vinderea energiei in Uniunea Europeana.Centralele nucleare din Japonia au fost fisurate.Exonmobil este o firma cu datorii la stat.Fracturarea hidraulica trebuie sa fie prioritarea numarul 1 de catre Agentia Nationala a Resurselor Minerale.Centrala Fukushima ar trebui sa aiba investitii europene.Gazele de sist o alta problema ar trebui sa fie prioritatea a Uniunii Europene de a da o legislatie europeana.In ce priveste indepedenta energetica ar trebui sa fie prioritarea UE.Petrolul ar trebui ieftinit pentru consumatorii casnici.Poluarea trebuie combatuta prin folosirea noxelor.SUA si UE sa faca o dezbatere privind energia.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata