Tradiţii şi obiceiuri legate de ouăle de Paşti

Ouăle roşii de Paşti nu pot lipsi de pe masa niciunui creştin la această sărbătoare. Înroşirea ouălor de Paşti se face în Joia Mare, existând credinţa că ouăle fierte şi roşite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.

În România, cea mai veche menţiune despre obiceiul vopsirii ouălor de Paşti se regăseşte în amintirile florentinului Antonio Maria del Chiaro (1669-1727), secretar al principelui domnitor Nicolae Mavrocordat (1709-1710, prima domnie în Moldova), al Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi al domnului Țării Româneşti Ștefan Cantacuzino (1714-1715), care au descris multe dintre obiceiurile românilor. În Moldova, se aminteşte despre ouăle de Paşti în cronica lui Gheorgache, al doilea logofăt de la Iaşi, în anul 1762.

Răstignirea şi învierea reprezintă legătura eternă dintre moarte şi viaţă, aşa cum renaşte natura în fiecare primăvară, iar oul, el însuşi purtător de viaţă, devine un simbol al regenerării, al purificării, al veşniciei.

De Paşti, la români, există obiceiul ciocnirii ouălor. Se ciocnesc numai ouă roşii după un anumit ceremonial, care în comunităţile rurale se păstrează fără abatere. Ca regulă generală, primul care ciocneşte este cel mai vârstnic bărbat de la masă sau o persoană mai în vârstă, care ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de un comesean, în timp ce rosteşte formula „Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu: „Adevărat a înviat!”

De Paşti, ouăle nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori, realizând desene deosebit de inspirate şi frumos lucrate, în motive geometrice sau reprezentând plante, animale ori diferite simboluri astrale. Bucovina este recunoscută pentru tradiţia — păstrată şi în zilele noastre — de a „încondeia” sau „închistri” ouă.

Pentru această operaţie se preferă ouăle provenite de la păsările de casă (de găină, raţă sau gâscă), pentru că acestea, având coaja mai groasă, se „pictează” mai uşor. După ce se extrage conţinutul oului, acesta se spală cu detergent. În acest fel, fiind înlăturată grăsimea, vopseaua se aplică mult mai uşor. După ce se usucă, se ornează oul cu ceară topită care, neapărat, trebuie să fie de albine, curată. Astfel, de locul în care aplici ceara, nu se prinde vopseaua, păstrându-se culoarea naturală a oului. Ceara este întinsă pe desenul făcut cu creionul, cu un instrument, numit în Bucovina „chişiţă” — un suport din lemn, cu o ţeavă subţire la capăt. Unii meşteri bătrâni nu treceau niciodată la alte desene până nu reprezentau fierul plugului, simbolul primei brazde de primăvară.

Armonia culorilor, delicateţea modelelor transmise din generaţie în generaţie sau a celor originale, create de artişti mai tineri, măiestria execuţiei au transformat acest meşteşug în artă.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.