Adina Vălean: Rusia nu face decât să anexeze Ucraina bucată cu bucată

20

Europarlamentarul liberal Adina Vălean consideră că, în timp ce unii europarlamentari fac declarații răsunătoare condamnând atitudinea Rusiei, aceasta nu face decât „să anexeze Ucraina bucată cu bucată”.

„Se fac declarații răsunătoare condamnând atitudinea Rusiei, ne-am exprimat indignarea vizavi de atitudinea sovietică a Rusiei, ne exprimăm îngrijorările. Dar, în tot acest timp, Rusia nu face decât să anexeze bucată cu bucată Ucraina. În același timp, președinte (PE Martin) Schulz vorbește de interesele comune ale UE și Rusiei. Nu toți suntem gata să ne vindem sufletul pentru gaz rusesc. Poate că este ușor pentru unii să vorbească așa, pentru că nu au simțit pe pielea lor ce înseamnă o presiune a Rusiei.

Citeste si:  Logan, Duster şi Sandero, în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia

Dar cei din România, Polonia sau Germania de Est, care au murit luptând pentru libertate și democrație, știu ce înseamnă toate acestea și pentru acestea luptă astăzi ucrainenii. Haideți să nu repetăm aceeași greșeală ca și cu Moldova. Nu putem elabora rezoluții, e prea târziu. E nevoie de o perspectivă de apartenență la Uniunea Europeană, și haideți să semnăm acordul”, a îndemnat Adina Vălean cu prilejul unei dezbateri consacrate crizei din Ucraina, care a avut loc la Strasbourg.

Parlamentul European reunit la Strasbourg a găzduit miercuri ultima dezbatere asupra crizei din Ucraina, înainte de alegerile europene din luna mai. Dezbaterea intitulată ‘Presiunea exercitată de Rusia asupra țărilor din Parteneriatul estic și în special destabilizarea Ucrainei de est” a avut loc în prezența comisarului european pentru extindere și politică de vecinătate, Stefan Füle, și a vizat cele mai recente evoluții din Ucraina, concentrându-se pe presiunile și acțiunile Rusiei în Estul Ucrainei. Dezbaterea a avut loc înainte de întâlnirea de joi, 17 aprilie, de la Geneva dintre Ucraina, Uniunea Europeană, Statele Unite și Rusia, dată la care Parlamentul European va adopta și o nouă rezoluție pe acest subiect. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata