Vaslui: Acţiune împotriva Guvernului şi a companiei Chevron depusă la Curtea de Apel Bucureşti

Avocatul Valentin Achimoiu a depus miercuri, 16 aprilie, la Curtea de Apel Bucureşti, o acţiune prin care solicită suspendarea activităţilor de explorare şi exploatare a gazelor de şist la Pungeşti.

Acţiunea este depusă în numele unui localnic din Pungeşti, Constantin Spiridon, care ar fi fost agresat de jandarmi la protestele din cursul anului trecut, în numele Simonei Niculescu, o specialistă în drept european şi militantă pentru drepturile omului, care a întreprins, la rândul său o serie de acţiuni împotriva Chevron spunând că va merge la CEDO şi în numele asociaţiei ‘România Verde 2007’. Totodată, la Curtea de Apel a fost introdusă şi o ordonanţă preşedinţială prin care s-a solicitat sistarea oricăror lucrări de explorare a gazelor de şist pe teritoriul comunei Pungeşti din judeţul Vaslui. Pe lângă sistarea lucrărilor Chevron, se cere şi desecretizarea acordurilor încheiate între statul român şi compania americană.

‘Oamenii din Pungeşti sunt oameni harnici, care trăiesc din munca câmpului şi nu au nevoie de Chevron la ora actuală. Suntem convinşi că magistraţii vor aprecia faptul că, în Franţa, Curtea Constituţională a considerat constituţională legea prin care se interzice exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică şi faptul că în SUA, în Pennsylvania, curtea supremă a acestui stat a hotărât cu majoritate de 4 — 2 interzicerea exploatării prin aceeaşi metodă neconvenţională. Sunt nişte precedente demne de luat în seamă. Am încredere mare în magistraţii din România şi sunt convins că demersul nostru va duce la stoparea acţiunilor de explorare’, a declarat, miercuri, avocatul Valentin Achimoiu.

Acesta a precizat că soluţia ordonanţei preşedinţiale ar trebui să fie dată în maximum două — trei săptămâni.‘Dacă soluţia ordonanţei va fi favorabilă, Chevron ar urma să stea cu sonda deja amplasată în perimetrul din Siliştea comuna Pungeşti fără să o poată utiliza până la soluţionarea dosarului de fond, care va dura mult mai mult’, a mai spus Achimoiu.

Potrivit oficialilor Chevron Romania, explorarea gazelor de şist în comuna Pungeşti va începe în aproximativ trei săptămâni. Comuna Pugeşti este în continuare declarată ‘zonă specială de siguranţă publică’ în urma unei decizii din luna decembrie a anului trecut. Cetăţenii din zonă au declarat în repetate rânduri că le sunt încălcate o serie de drepturi fundamentale, printre care dreptul la liberă circulaţie şi dreptul de proprietate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.