Ponta: Am putea avea conflicte constituţionale în perioada 16 noiembrie-21 decembrie

20

Premierul Victor Ponta a declarat joi seară, 17 aprilie,la Antena 3, că se așteaptă ca în perioada cuprinsă între cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale și încheierea mandatului actualului președinte să apară anumite conflicte constituționale.

Întrebat dacă nu ar fi „memorabil” ca președintelui Traian Băsescu să i se întâmple ce i s-a întâmplat președintelui Cehiei, să fie suspendat, în mod simbolic, cu o zi înainte de a-și încheia mandatul, premierul a replicat: „Nu e o idee rea. (…) O să avem o perioadă, începând cu 16, turul doi, probabil 18-19 noiembrie, când practic vom ști cine este noul președinte al României. Dl. Băsescu evident că nu va dori să plece de la Cotroceni până pe 21 decembrie când expiră cei 5 ani din al doilea mandat.

Citeste si:  Premierul Victor Ponta: Vom aloca bani pentru regularizarea râului Teleorman

Știți că (…) în America se alege noul președinte în noiembrie și intră în mandat în ianuarie. Ori este, dacă vreți, un exemplu de democrație avansată modul în care noul președinte discută cu vechiul președinte, modul în care își transmit unul altuia cele mai importante lucruri. Sigur că e foarte greu de crezut că dl. Băsescu va fi, poate cu excepția visului său de a fi urmat de doamna Elena Udrea — dar în orice altă situație, mi-e greu să cred că deodată va deveni după 10 ani un președinte civilizat și rațional. În acea perioadă s-ar putea să avem (…) niște conflicte constituționale” .

Victor Ponta a refuzat să detalieze acest subiect, precizând însă că se pregătește pentru asemenea situații, cunoscându-l pe Traian Băsescu.

Citeste si:  Premierul Ponta este invitat la Focşani la manifestările prilejuite de împlinirea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române

„Nu vreau să anticipez mai mult decât atât, dar ne pregătim pentru așa ceva pentru că știm clientul, cu cine avem de-a face”, a precizat prim-ministrul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata