
Sărbători religioase – 18 aprilie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul;
Sf. Ier. Cosma, episcopul Calcedonului; Sf. Mc. Ioan din Ianina (Denia Prohodului Domnului; Zi aliturgică)
Greco-catolice
Sfânta și Marea Vineri (Patimile și moartea Domnului). Cuv. Ioan. Prohodul Domnului. Post și ajun
Romano-catolice
Vinerea Sfântă (Patima și moartea Domnului) (post și ab.)
Sf. Atanasia din Egina
Cuviosul Ioan, ucenicul Sfântului Grigore Decapolitul, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 18 aprilie. Potrivit tradiției a fost ucenic al Sfântului Grigore Decapolitul împreună cu Sfântul Iosif, „făcătorul de cântări”. A trăit în timpul tulburărilor iconoclaste, în timpul împăratului Leon Armeanul (813-820). L-a însoțit pe părintele său spiritual, alături de Sfântul Iosif, în călătoria acestuia la Constantinopol, pentru a-i întări pe drept credincioși în combaterea ereziei. A rămas în capitala imperială și după moartea Sfântului Grigore, dedicându-se propovăduirii dreptei credințe. A trăit o perioadă și în Mânăstirea Sfântului Hariton de la Ierusalim. A murit la Constantinopol. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)