Crimeea va trece complet la rubla rusească, în două-trei săptămâni

Crimeea va trece complet la rubla rusească, în două-trei săptămâni, a declarat vineri ‘premierul’ regiunii, Serghei Aksionov, citat de Itar Tass.

Luna trecută, Parlamentul de la Simferopol a decis că că rubla rusească va deveni moneda oficială a acestei republici separatiste. În schimb, moneda ucraineană folosită până în prezent (hrivna) ar urma să fi acceptată în paralel până la data de 1 ianuarie 2016.

‘Vrem să încetăm să mai folosim hrivna ucraineană cât mai curând posibil. Cred că procesul va fi finalizat în două-trei săptămâni’, a spus Serghei Aksionov.

Citeste si:  Programul Rabla în Rusia: nici autorităţile, nici cetăţenii nu sunt pregătiţi să scape de maşinile uzate

Aceasta a adăugat că în prezent mai există aproximativ 100 de oficii bancare care operează în Crimeea, comparativ cu 800 anterior, în condițiile în care nicio bancă ucraineană nu și-a manifestat intenția de a continua să opereze în Crimeea.

Joi, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a promis că va urgenta procedurile pentru introducerea tranzacțiilor în ruble în Crimeea.’Domeniul bancar este una din cele mai acute probleme. Vom încerca să negociem cu partenerii ucraineni. În prezent avem unele probleme’, a spus liderul de la Kremlin.

SUA și Uniunea Europeană au catalogat anexarea Crimeei drept ilegală și au decis să înghețe activele și să introducă restricții de călătorie pentru o serie de oficiali din Rusia și Crimeea. Aceste decizii, precum și amenințarea unor sancțiuni mai dure dacă Moscova va interveni militar în estul Ucrainei, au condus la prăbușirea piețelor financiare rusești.

Citeste si:  Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, în vizorul NATO

La finele lunii trecute, președintele Putin a promulgat legea privind ratificarea Tratatului de reunificare a Crimeei și Sevastopolului cu Rusia, precum și legea privind primirea în componența Federației Ruse de noi subiecți (Republica Crimeea și orașul Sevastopol), documente aprobate anterior de cele două camere ale Parlamentului federal rus. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata