Botoşaniul – leagănul copilăriei lui Nicolae Iorga

Istoria unui mare istoric concentrată între pereţii unei case tradiţionale din centrul municipiului Botoşani – Casa Memorială ”Nicolae Iorga” adăposteşte o parte din trecutul unuia dintre cei mai mari istorici şi oameni politici ai României.

În ea se află mărturii cu privire la naşterea, existenţa şi moartea unui om care a scris istorie în peste 1.000 de volume de carte, dar şi a unui fost prim-ministru, fost preşedinte al Senatului, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, fost ministru şi fost preşedinte de partid, care a marcat trecutul politic al ţării.

Clădirea de pe strada care astăzi poartă numele marelui istoric este singurul imobil dintre cele nouă în care a locuit familia lui Nicolae Iorga şi care nu a fost demolat. Locuinţa nu a fost proprietatea familiei Iorga, ea fiind închiriată între anii 1876 — 1880 de mama istoricului, Zulnia Iorga, la scurt timp după decesul soţului său, avocatul Nicu Iorga, tatăl lui Nicolae Iorga.

Citeste si:  NORD ALBASTRU SRL - notificare privind deschiderea falimentului în procedură simplificată

”Familia Iorga nu a avut niciodată casa ei. Ei au locuit doar în case închiriate şi au fost identificate în Botoşani nouă zone pe unde s-au perindat. Nicolae Iorga s-a născut în Botoşani într-o casă închiriată, vis-a-vis de Biserica Sfântul Spiridon, dar nu mai există. Din cele nouă locuinţe, aceasta este singura care s-a păstrat. Este casa copilăriei, aşa cum o numeşte Nicolae Iorga”, explică muzeograful Casei Memoriale ”Nicolae Iorga”, George Arhip.

Zulnia Iorga şi cei doi copii ai săi foloseau doar două dintre cele patru camere ale imobilului, în timp ce în celelalte două locuia proprietăreasa.

”Referitor la casă, Iorga spunea în 1933, la o conferinţă referitoare la oraşul copilăriei, că de această casă se leagă cele mai frumoase amintiri. El a locuit aici de la cinci până la zece ani. Tot atunci, spunea că a rămas un pasionat floral, pentru că proprietăreasa, cucoana Marghioala Vâzdogeasa, avea o grădiniţă cu flori foarte îngrijită”, povesteşte Arhip.

Citeste si:  Avertizare cod roşu de inundaţii pe Prut, până vineri, la ora 16,00

Casa Memorială ”Nicolae Iorga” este locul în care se păstrează un important număr de piese cu valoare patrimonială, legate de personalitatea ilustrului istoric.

Fotografii originale ale familiei acestuia, ale lui Nicolae Iorga în diferite momente ale vieţii sale, diplome de Doctor Honoris Causa primite din partea unor celebre instituţii de învăţământ din Europa (Sorbona, Cambridge, Roma) şi un mare număr de cărţi scrise de Nicolae Iorga, multe în ediţii princeps, precum şi ziare şi reviste pe care le-a editat şi îndrumat conturează dimensiunea extraordinară a uneia dintre cele mai mari personalităţi ale culturii româneşti şi universale.

Citeste si:  Slujbele Săptămânii Mari - Deniile

În cele două încăperi ocupate de Zulnia Iorga şi de cei doi copii ai săi, Nicolae şi George, este prezentată o reconstituire de epocă. Aici se află cana de cafea a mamei sale, un ceas pe care marele istoric l-a deţinut, dar şi volumul ”Orientalele” lui Victor Hugo (tipărit la Paris în 1877), pe care Iorga îl citea la şase ani. Tot aici regăsim ”Letopiseţele Țării Moldovei”, publicate de Mihail Kogălniceanu.

În camera copiilor, pasiunea cititului de care era stăpânit fiul cel mare — Nicolae — este sugerată de o etajeră cu cărţi, o masă de scris, un sfeşnic cu lumânare. Martoră a primei lecturi, această încăpere beneficiază şi ea de o descriere amănunţită în cartea autobiografică a marelui istoric intitulată ”O viaţă de om aşa cum a fost”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata