60% din firmele importante au dificultăţi economice

– Sectorul care generează cele mai mari pierderi, dar şi cele mai mari profituri este cel imobiliar

 – Datoriile cumulate ale companiilor analizate sunt de 4 ori mai mari decât valoarea totală a creditelor acordate companiilor din România în 2012, raportate la BNR

 – 20% dintre firmele analizate sunt insolvabile

 

Conform „Studiului privind solvabilitatea companiilor din România”, realizat de CIT Restructuring, parte a CITR Group, peste 60% din companiile cu impact din România se află în situaţie de dificultate economică, caracterizată prin lipsa de lichiditate şi supraîndatorare.

În anul 2012, pierderile cumulate ale acestora au fost de 4,8 miliarde de euro, în timp ce datoriile totale erau de 85,55 miliarde euro. Analiza urmăreşte evoluţia economică a peste 19.800 de companii cu active mai mari de un milion de euro în perioada 2010-2012.

 „Urmărim atent evoluţia companiilor cu impact în economie, iar parcursul acestora din ultimii ani arată că principalele probleme la nivelul companiilor rămân aceleaşi: lipsa de lichidităţi şi supraîndatorarea. Practica ne-a confirmat că ele nu se remediază de la sine, iar numărul companiilor aflate în dificultate creşte de la an la an, multe din acestea fiind în pericol de insolvenţă. E nevoie de o acţiune rapidă şi eficientă din partea tuturor participanţiilor la proces – stat, bănci, acţionari, investitori, specialişti în restructurare – dar şi de apariţia unor fonduri specializate în finanţarea companiilor aflate în dificultate şi de crearea unui cadru legislativ care să favorizeze procesul de restructurare. Se simte nevoia dezvoltării unei pieţe secundare de finanţare, specilizată în restructurări. Analiza arată că situaţia actuală poate fi schimbată şi că o soluţie poate veni din alinierea tuturor constrângerilor şi intereselor individuale într-unul colectiv, pentru a crea un cadru care să dezvolte interesul investitorilor pentru această piaţă specializată. Un rol important în acest proces îi revine statului, care prin acţiuni eficiente poate evita consecinţe negative semnificative cu caracter economic şi social”,a declarat Rudolf Vizental, CEO-ul CIT Restructuring.

Citeste si:  Pierderi de 8,4 milioane RON pentru societatea care deţine "B1 TV"

 

  • Sectorul imobiliar, campion al pierderilor

Sectoarele de activitate din România care au generat cele mai multe pierderi concentrează peste 2.800 de companii. Cele mai mari pierderi se înregistrează în domeniul imobiliar, unde sunt concentrate 2.300 de societăţi, adică 12% din totalul companiilor cuprinse în analiză.

Pierderi majore înregistrează şi cele din transporturi căi ferate, producţie auto, energie electrică, producţie metale, media, sectorul hotelier, cel al producţiei de nave şi al telecomunicaţiilor. Aceste companii reprezintă 42% din totalul companiilor analizate şi au acumulat 49% din pierderile totale.

În cadrul judeţelor care generează cele mai mari pierderi, ponderea majoritară a companiilor neprofitabile este în Bucureşti şi Ilfov (43,7%), urmate de Timiş şi Sibiu (fiecare cu 34%), Constanţa şi Braşov (fiecare cu 32%), Cluj, Prahova, Iaşi, Galaţi şi Dolj, (fiecare sub 30%).

Citeste si:  Unilever: Evoluţie pozitivă, în pofida profitului scăzut

Chiar dacă domeniul imobiliar este cel care înregistrează cele mai mari pierderi, tot din imobiliare vin şi cele mai mari marje de profit. Top zece al activităţilor generatoare de profit este deschis de sectorul imobiliar, însă doar 1.500 de companii din acest domeniu sunt pe plus.

Îl urmează cel al telecomunicaţiilor, al comerţului cu energie electrică, producţie componente auto, agricultură, construcţii, sectorul farmaceutic, consultanţă, producţie energie electrică şi comerţul cu tutun. Cele zece sectoare performante din România au realizat în 2012 un profit de peste 2,2 miliarde euro, 32,15% din profitul total al companiilor cu impact şi înglobează 21,88% dintre companiile analizate.

Faptul că trei sectoare de activitate se regăsesc atât în topul sectoarelor generatoare de pierderi, cât şi în al celor generatoare de profit, demonstreză că problemele sunt la nivel micro, nu neapărat la nivel sectorial.  Este vorba de companii din sectorul imobiliar, producţie energie electrică şi telecomunicaţii.

 

  • Rata şomajului ar putea creşte cu 2-3%

Analiza specialiştilor CIT Restructuring a arătat că de la an la an decalajul dintre companiile care înregistrează profit şi cele care sunt pe pierdere se acutizează.

 În 2012, 13.169 companii au generat un profit cifrat la 7,12 miliarde euro. Deşi numărul celor care înregistrează pierdere reprezintă aproximativ jumătate din numărul celor care au generat profit, valoarea pierderii este de aproximativ 70% din totalul profitului aferent celor 13.169 de companii.

Citeste si:  Pentru înlăturarea efectelor produse de vremea rea, pompierii au intervenit în nouă judeţe

90% dintre societăţile care au generat profit în 2012 au o profitabilitate redusă, între 0% şi 25%, iar 56% din acestea au marja sub 5%, în condiţiile în care marjele de profit scad constant.

Doar 6.800 dintre companiile analizate au avut o solvabilitate sănătoasă în anul 2012, de peste 200%, iar alte 4.000 sunt insolvabile (20% din totalul celor analizate). Solvabilitatea indică ponderea activului total în datoriile totale, şi arată rata de acoperire a datoriilor. Discrepanţa dintre datoriile companiilor solvabile şi a celor insolvabile reflectă fragilitatea sistemului economic românesc, care a fost afectat de perioada de scădere şi de criză, înainte ca acesta să se maturizeze.

Specialiştii CIT Restructuring apreciază că lipsa de intervenţie în restructurarea companiilor aflate în dificultate va avea efecte în lanţ: creanţe nerecuperabile, inclusiv bugetare, venituri viitoare nerealizate (impozite, TVA etc.), dar şi o posibilă creştere a ratei şomajului cu 2-3%.

Această situaţie de dificultate reprezintă însă în acelaşi timp şi o posibilă oportunitate pentru mulţi investitori specializaţi. În mod inevitabil se va dezvolta o piaţă de nişă în activitatea de finanţare în scopul restructurării, nevoia manifestându-se deja în economie.

Studiu privind solvabilitatea companiilor din România

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata