Adio,”Gauloises”: Un alt simbol francez se risipeşte ca fumul

80

Cel mai mare fabricant de ţigarete din Franţa, Seita, îşi închide porţile şi se relochează în Polonia: 327 de locuri de muncă urmează să fie suprimate, iar ‘Gauloises’, una dintre bijuteriile identităţii culturale a Franţei, nu va mai fi produsă pe teritoriul acestei ţări, notează cotidianul belgian De Morgen, preluat de Courrier International.

Abia numit prim-ministru, Manuel Valls s-a şi lovit de probleme. Fabrica din Carquefou, de lână Nantes, produce în fiecare an circa 12,2 miliarde de ţigarete, însă are de suferit în prezent din cauza diminuării consumului. Guvernul francez, care a adoptat o atitudine ‘discretă’ în acest caz, se află într-o situaţie complicată: anii în care s-a investit în prevenţia consumului de tutun şi-au adus roadele. Vânzările demoralizante de ‘Gauloises’ ar fi trebuit, printre altele, să fie o veste bună. Cu toate acestea, guvernul francez păstrează tăcerea şi aceasta pentru că relocarea uzinei constituie de fapt o grea lovitură la adresa ego-ului francez.

Producţia şi comercializarea acestei ‘excepţii franceze’ numite Gauloises au rămas multă vreme o afacere de stat, oarecum ca Academia Franceză, un alt gardian al gustului francez oficial. Serviciul de exploatare industrială a produselor de tutungerie şi chibrituri (Seita) este o societate moştenită de la monopolul pe care Colbert l-a instaurat la sfârşitul secolului al XVII-lea. Țigaretele ‘Gauloises’ sunt produse din 1910 şi, până în 1995, au fost în mâinile statului.

Citeste si:  România s-a calificat în finala Eurovision

Din anii ’50, Seita propune ţigarete cu filtru şi încearcă să seducă clientela feminină. ‘Feminizarea’ se poate observa şi în raportul cu ţigareta: să fumezi devine o modă sau cel puţin un semn de emancipare. În 1999, ţigaretele ‘Gauloises’ devin proprietatea Altadis, rezultatul unei fuziuni între Seita şi omologul său spaniol Tabacalera. În 2008, grupul a fost cumpărat de britanicul Imperial Tobacco. Și iată acum un întreg capitol al istoriei franceze care este dat la spate, subliniază cotidianul belgian.

Hapul este amar, pentru că a fuma ‘Gauloises’ este un act de patriotism: soldaţi infanterişti (les poilus) din Primul Război Mondial, oponenţi ai regimului Vichy. În 1935, societatea a produs ţigarete ‘de trupă’ (special pentru soldaţii francezi). Până la sfârşitul anilor ’70, toţi jurau pe una şi aceeaşi ţigaretă. ‘Gauloises’ respiră nu doar eroism, ci şi şarm şi clasă. Sartre, Camus, Baudrillard sau Jim Morisson erau fumători fervenţi de ‘Gauloises’.

Citeste si:  UE vrea un acord gazeifer azero-turkmen pentru a reduce dependenţa de Rusia

Atunci când vor să se simtă francezi, oamenii cumpără pachetul albastru cu casca înaripată a eroului naţional Asterix. Și în orice film tipic francez nu doar se vorbeşte mult, ci se şi fumează în permanenţă — adesea ‘Gauloises’, la fel ca în ‘Chiriaşul’ (Le Locataire,1976) de Roman Polanski. În 1964, Leo Ferre îi consacră celebrei ţigarete un cântec de dragoste: ‘La Gauloise’. (În 1972, el va înregistra o altă versiune: La Gitane — altă ţigaretă arhifranceză).

Prin urmare, ‘Gauloise’ este echivalentul toxic al DS (deesse) al mărcii Citroen, cu suspensie hidropneumatică. Ea respiră tot atâta francitate ca şi ‘alexandrinii ronflanţi’ ai lui Racine şi este aproape la fel de erotică precum dantela delicată a unei jartiere. Toate aceste produse franceze fac parte integrantă din identitatea franceză. Mai mult: ele fac această identitate vizibilă şi comunicabilă.

Citeste si:  Românii au cumpărat vacanţe de câteva milioane de euro; Turcia, Grecia, Spania, cele mai vândute pe early-booking

Contrar pipei sau ţigării, ţigareta mai este şi democratică. Gauloise este un adevărat mit, după cum îl descrie filosoful Roland Barthes (1915-1980) în ‘Mythologies’. Ea îi ajută pe francezi să-şi reprezinte propria identitate. De puţin timp, această reprezentare nu mai este ‘Made in France’.

Odată cu relocarea producţiei de ‘Gauloises’ în Polonia, pare că o epocă întreagă a fost lăsată în urmă. Nu mai există ‘statul-naţiune francez’, în sânul căruia frontierele de stat, identitatea culturală şi aparatul productiv coincid. Căutând — pe bâjbâite şi tatonând — o nouă identitate (succesul Marinei Le Pen nu este deloc o întâmplare), acest stat de excepţie care este Franţa nu scapă necruţătoarei logici economice a mondializării. Iar această logică loveşte identitatea culturală a ţării chiar în inima ei, conchide cotidianul belgian. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata