Sărbători religioase – 24 aprilie

Ortodoxe

Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureş;
Sf. Mc. Pasicrat şi Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta.

Greco-catolice

Sf. m. Sava Stratilat; Cuv. Elisabeta Taumaturga

Romano-catolice

Ss. Fidel din Sigmaringen, pr. m.;
Maria a lui Cleofa şi Salomea; Egbert, călug.

Sfântul Ierarh Ilie Iorest s-a născut în jurul anilor 1600 şi era fiu de ţărani din Transilvania. Iubind din copilărie pe Hristos, a intrat în obştea mănăstirii Putna, călugărindu-se sub numele de Iorest. La această mănăstire, prin curăţirea inimii şi prin rugăciune neîncetată, dobândeşte o aleasă trăire duhovnicească şi devine un bun caligraf şi pictor de icoane. Vestea despre viaţa sa deosebită ajunge până la Vasile Lupu, domnul Moldovei (1634-1653). După moartea mitropolitului Ghenadie al Ardealului, este ales întâistătător al bisericii din Transilvania, primind hirotonia în arhiereu, în 1641, de la mitropolitul Țării Româneşti.

Cu ocazia confirmării sale în demnitatea de mitropolit, principele calvin maghiar Gheorghe Rakoczy I i-a impus mai multe îndatoriri (tipărirea în româneşte a rugăciunilor calvine, a Catehismului calvinesc ş.a.), pe care noul mitropolit însă nu le-a îndeplinit, rămânând statornic în credinţa sa ortodoxă. Mai mult decât atât, el a încercat întărirea ortodoxiei care, deşi majoritară, nu era recunoscută de către Dieta de la Alba Iulia. Astfel, mitropolitul românilor din Transilvania hirotoneşte noi preoţi, face vizite canonice în parohiile Mitropoliei, tipăreşte cărţi de învăţătură, între care cea mai importantă este ”Evanghelia cu învăţătură”. Opunându-se făţiş prozelitismului calvinesc, este înlăturat din scaunul arhieresc de către principele Rakoczy şi aruncat în închisoare, după numai trei ani de păstorire.

Citeste si:  Sărbători religioase - 6 august

A fost eliberat după nouă luni de închisoare, abia după ce 24 de credincioşi şi-au luat răspunderea că va plăti 1 000 de taleri în vistieria principelui, sumă foarte mare pentru vremea aceea. Pentru a obţine aceşti bani, a plecat către ţarul Rusiei cu scrisori de recomandare de la domnitorii români. După o perioadă de doi ani, a obţinut suma necesară şi s-a întors pentru a-i răscumpăra pe cei 24 de credincioşi. După aceasta, s-a retras la mănăstirea Putna, unde a şi murit în 1678. Datorită curajului său neînfricat cu care a apărat credinţa ortodoxă şi vieţii sale curate, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor mărturisitori, fiind prăznuit în fiecare an la 24 aprilie.

Citeste si:  Sărbători religioase - 26 aprilie

Sfântul Sava Brancovici s-a născut în jurul anului 1620 în Ineu, primind numele de Simeon. A învăţat carte în casa părintească, apoi şi-a completat învăţătura călătorind prin Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Țara Românească. Întorcându-se în Transilvania, este hirotonit preot protopop pentru Ineu, la stăruinţele credincioşilor. În 1656 este ales în scaunul vacant de mitropolit al Transilvaniei, primind hirotonia în Țara Românească, la Târgovişte.

Deşi îndelungată, păstoria lui ca mitropolit a fost mult tulburată de propaganda calvină pe care încercau să o desfăşoare printre românii ortodocşi principii maghiari calvini, dar şi din cauza războaielor şi a schimbărilor politice. Din cauza greutăţilor prin care trecea, mitropolitul Sava Brancovici, întocmai ca şi Iorest, face o călătorie în Rusia, de unde se întoarce cu ajutoare pentru Biserică. Însă, după această călătorie, pentru mitropolitul Sava începe o perioadă de asupriri din partea lui Mihail Apaffi şi a celorlalţi cârmuitori calvini, conştienţi că acea călătorie la Moscova i-a întărit legăturile cu lumea ortodoxă.

Ca atare, în 1669, principele a dat un decret prin care se impuneau mitropolitului o serie de îngrădiri, cea mai grea fiind aceea a supunerii sale faţă de superintendentul calvin maghiar din Alba Iulia, în toate problemele bisericeşti. Cu toate acestea, mitropolitul a luptat permanent pentru întărirea credinţei ortodoxe. Printre altele, în 1675 a convocat un sobor de preoţi şi protopopi, luând măsuri cu privire la întărirea vieţii religios-morale a preoţilor şi credincioşilor români din Transilvania (datoria preoţilor de a predica şi sluji în româneşte, măsuri privind disciplina, învăţarea de către credincioşi a Crezului şi a poruncilor bisericeşti).

Citeste si:  Conacele boiereşti sau dezvoltarea unui nou concept turistic în judeţul Vâlcea

Toate acestea au provocat însă nemulţumirea şi teama principelui şi a conducătorilor calvini din Transilvania. Judecat la Alba Iulia, mitropolitul Sava Brancovici a fost depus din treapta arhierească în 1680 şi aruncat în închisoare. Însă după o perioadă, din raţiuni de ordin politic, pentru a nu ajunge la neînţelegeri cu domnitorul Constantin Brâncoveanu, Mihail Apaffi l-a eliberat din închisoare. Bătrân şi bolnav, mitropolitul Sava a trecut la cele veşnice în 1683. Pentru strădaniile cu care şi-a apărat credinţa şi pentru suferinţele îndurate, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul mărturisitorilor, fiind prăznuit la 24 aprilie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata