Veniturile Facebook au crescut cu 72% în primul trimestru din 2014, la 2,5 miliarde de dolari

12

Veniturile rețelei de socializare Facebook Inc au crescut cu 72% în primul trimestru din 2014, la 2,5 miliarde de dolari, depășind estimările analiștilor de 2,36 miliarde de dolari, pe fondul majorării semnificative a publicității pe platformele mobile, transmite Reuters.

Rezultatele financiare au fost anunțate miercuri seara, după închidere ședinței de tranzacționare a bursei de la New York, când acțiunile Facebook au urcat cu 3%, la 63,05 dolari.

Platformele mobile au reprezentat 59% din veniturile din publicitate ale Facebook în primul trimestru din 2014, față de un 30% în perioada similară din 2013.

Citeste si:  Expunerea la soare ar contribui la reducerea tensiunii arteriale

Cea mai mare rețea de socializare din lume a anunțat că la sfârșitul lunii martie avea 1,28 miliarde utilizatori activi, iar 1,01 miliarde dintre acești utilizatori au accesat Facebook de pe dispozitive mobile, cum ar fi smartphone-urile și tabletele.

În perioada ianuarie-martie 2014, profitul net al companiei americane a urcat la 642 miliarde de dolari, sau 25 de cenți pe acțiune, de la 219 miliarde de dolari, sau 9 cenți pe acțiune, în perioada similară din 2013. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata