DNA: Isăilă şi consilierul lui, „foarte precauţi şi stricţi” în privinţa mitei

Senatorul Ovidiu Isăilă și consilierul acestuia, Ștefan Cristian Ene, sunt descriși de complicele lor ca fiind foarte precauți și stricți în privința banilor pretinși ca mită și că nu erau dispuși la negocierea sumelor, se arată în documentele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) transmise Parlamentului.

În 10 aprilie, şeful DNA a transmis Senatului cererea pentru încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD Ovidiu Marius Isăilă, cercetat pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit DNA, în perioada 2012-2014, inculpatul Isăilă, şef serviciu în Ministerul Finanţelor şi începând cu decembrie 2012 senator, prin folosirea influenţei pe care o avea sau pe care a lăsat să se înţeleagă că o are pe lângă funcţionari publici, pe care i-ar putea determina să nu îşi îndeplinească în mod corect atribuţiile de serviciu, a obţinut importante sume de bani.

„Repetabilitatea actelor infracţionale, întinderea acestora în timp (2012 — 2014), modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor — prin folosirea/interpunerea altor persoane care primeau sumele de bani pretinse urmare a traficării influenţei, modalitatea conspirată de a aborda discuţiile cu tematică infracţională (în toalete, prin dezbrăcarea interlocutorului pentru a nu avea asupra sa aparatură de înregistrare, dialogul în şoaptă însoţit de gestică), precum şi încercările de a şterge urmele infracţiunilor prin redactarea unor contracte false care să creeze o altă aparenţă decât realitatea primirii unor sume de bani sau de a afla date nedestinate publicităţii, despre posibilele cercetări ce s-ar fi putut efectua faţă de persoana sa de către organele judiciare, prin apelarea la cunoştinţe din cadrul unor instituţii, conturează o personalitate care nu are respect faţă de lege şi pentru care funcţiile publice deţinute, instituţiile statului şi funcţionarii din cadrul acestora nu sunt decât instrumente de care se foloseşte pentru atingerea obiectivelor sale personale”, susţin procurorii.

Citeste si:  Ritmul de creştere economică,pentru Romania, pentru acest an, este de incetinire faţă de anii anteriori,

Potrivit DNA, Ovidiu Isăilă, la acel moment şef serviciu în MFP, ar fi fost implicat în activităţile infracţionale desfăşurate în prima parte a anului 2012, în urma cărora, într-o primă fază, denunţătorului i s-au pretins iar acesta a remis suma de 200.000 euro pentru a se realiza intervenţii pe lângă funcţionari din ANAF, în vederea soluţionării favorabile sau blocării controlului ce se efectua la firma acestuia, pentru ca ulterior să i se pretindă în plus suma de 150.000 euro, în acelaşi scop.

În 3 iulie 2012, între denunţător şi suspectul Cătălin Cristescu, comisar în cadrul Gărzii Financiare, s-au purtat mai multe discuţii, fie telefonice, fie prin SMS. Aceste discuţii au vizat stabilirea unei întâlniri pentru a discuta aspecte privind remiterea primei tranşe de 30.000 euro din cei 150.000 euro pretinşi de Cristescu Cătălin pentru a „rezolva” favorabil controlul de fond efectuat de inspectorii ANAF la firma acestuia.

Citeste si:  Poliția Capitalei are un suspect în cauza în care două femei au fost agresate de un bărbat

Potrivit datelor comunicate de denunţător, Cristescu evita să vorbească la telefon aspecte care l-ar putea incrimina şi prefera să abordeze subiectul privind sumele de bani pretinse pentru intervenirea pe lângă inspectorii ANAF doar în contextul unor întâlniri directe, în diferite locuri publice sau private.

O zi mai târziu, cei doi s-au întâlnit iar pe parcursul dialogului Cătălin Cristescu i-a confirmat denunţătorului că va rezolva în sens favorabil problema, indicând şi modalitatea concretă, respectiv trecerea lucrării — controlului de la structura centrală a ANAF la o structură teritorială, unde constatările privind nereguli vor fi muşamalizate.

Citeste si:  "Lacătele iubirii", pe podurile din incinta Cetăţii Alba Carolina

„Mai mult, cu această ocazie, urmare a faptului că denunţătorul i-a precizat că nu poate face rost de întreaga sumă de 30.000 euro pentru prima tranşă de bani din totalul de 150.000 euro, pretinşi în vederea intervenirii pentru obţinerea unui rezultat favorabil, Cristescu s-a arătat mulţumit şi cu primirea unei sume de bani cuprinse între 15.000 şi 20.000 euro, specificând însă că, pentru a fi sigur, trebuie să vorbească cu cei pe lângă care va interveni pentru rezolvarea favorabilă a controlului (Isăilă şi Ene)”, se arată în documente.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata