Producţia vegetală, agricultura ecologică şi zootehnia, domeniile în care România ar putea să se impună pe piaţa europeană

10

Producţia vegetală, agricultura ecologică, dar şi zootehnia sunt domeniile în care România ar putea să se impună pe piaţa europeană, consideră vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Dorim ca agricultura ecologică să devină un ambasador chiar dacă nu putem vorbi de mari valori, dar putem vorbi de calitatea produselor româneşti. Dacă vom stimula, aşa cum încercăm să stimulăm agricultura ecologică, cred că vom avea şansa şi cu celelalte produse. De asemenea, România va rămâne o ţară, un grânar, şi sper să redevină un grânar, cel puţin pentru această zonă, pentru că suntem recunoscuţi cu o producţie, cel puţin la porumb, pe primele locuri în Europa. Avem şi alte produse în care ne situăm în primele 5-7 state ale UE. Cred că în continuare producţia vegetală va fi pe primul loc”, a declarat, joi seară, la Realitatea TV, ministrul Agriculturii.

Citeste si:  Gruia Stoica a fost condamnat la 2 ani şi şase luni cu suspendare

Acesta a mai menţionat şi potenţialul din zootehnie, nevalorificat până în momentul de faţă, în condiţiile în care România deţine 4,5 milioane hectare de păşuni.

„Potenţialul pe care îl avem în zootehnie este extrem de important, mai ales pe vaca de lapte. Suntem ţara care are cele mai mari suprafeţe de păşuni, cu 4,5 milioane hectare. Acest lucru înseamnă un potenţial nevalorificat suficient în zona de zootehnie, iar fermierii primesc subvenţii extrem de tentate”, a mai spus Constantin.

România s-a aflat anul trecut pe primul loc în Uniunea Europeană la suprafaţa cultivată cu porumb, însă a ocupat poziţia a doua în ceea ce priveşte producţia, din cauza unui randament net inferior faţă de Franţa, prima clasată.

Citeste si:  Irina Socol, condamnată la trei ani şi şase luni cu executare

Potrivit INS, suprafaţa cultivată cu porumb a fost de 2,580 milioane de hectare în România, faţă de 1,849 milioane de hectare în Franţa, iar producţia a totalizat 11,373 milioane de tone de porumb, cu 4 milioane mai puţin decât cea obţinută de francezi.

România are un potenţial imens în agricultura ecologică, cu o suprafaţă de 300.000 de hectare de tern arabil certificat ecologic pentru producţie şi alte 500.000 de pajişti şi un număr de 15.000 de operatori înregistraţi în sistem la finele anului 2013. România exportă 80% din producţie, în special materie primă şi foarte puţine produse procesate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata