Sărbători religioase – 25 aprilie

38

Ortodoxe

Izvorul Tămăduirii; Sf. Ap. şi Ev. Marcu; Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului (Harţi)

Greco-catolice

Sf. ap. şi ev. Marcu. Harţi

Romano-catolice

Sf. Marcu, ev.

Prea Cuviosul Părinte Vasile de la Poiana Mărului (jud. Buzău), pomenit în calendarul creştin ortodox la 25 aprilie, a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 4-5 martie 2003, împreună cu Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie al II-lea de la Mânăstirea Brazi-Panciu (jud. Vrancea), care este prăznuit în ziua de 23 septembrie.

Citeste si:  Sărbători religioase - 2 iunie

Prea Cuviosul Părinte Vasile, stareţul Mânăstirii Poiana Mărului (1692-1767) s-a născut în părţile Rusiei, unde a început viaţa monahală. Din cauza prigoanei împotriva creştinilor, s-a refugiat în Țările Române şi s-a stabilit la Mânăstirea Dălhăuţi, unde, nu peste multă vreme, a fost ales stareţ, stare în care a rămas timp de 20 ani. După aceea, împreună cu 12 ucenici, s-a retras la Schitul Poiana Mărului din Munţii Buzăului. Prin ucenicii săi, a fost ctitorul a numeroase schituri şi mânăstiri din această parte a ţării (Trăisteni, Răteşti, Ciolanu, Rogozu, Coteşti, Găvanu). A fost duhovnicul Sfântului Paisie de la Neamţ.

Citeste si:  Sărbători religioase - 11 martie

Cuviosul Stareţ Vasile este autorul a numeroase scrieri utile pentru cei care doresc să citească operele Sfinţilor Părinţi despre rugăciunea inimii, trezvie, pocăinţă şi a adunat mărturii din viaţa şi învăţătura sfinţilor monahi, pravilele călugăreşti şi din tipicul bisericesc. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului, aflaţi în trecere prin ţara noastră în acea vreme, l-au cunoscut şi binecuvântat, considerând învăţătura lui ortodoxă şi folositoare de suflet.

A trecut la Domnul la 25 aprilie 1767. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata