Şova: Neîncheierea la timp a contractelor colective de muncă nu va afecta drepturile ceferiştilor

17

Drepturile salariale ale ceferiştilor nu vor afectate chiar dacă aceştia nu au încheiate noile contracte colective de muncă, a declarat joi, la Simeria, ministrul Transporturilor, Dan Șova, referindu-se la discuţiile purtate cu sindicaliştii de la căile ferate, cu o zi înainte.

‘Ceea ce am reuşit să lămurim ieri (miercuri, n.r.) este că neîncheierea la timp a contractelor colective de muncă nu va afecta drepturile salariale şi drepturile, în general, ale ceferiştilor prevăzute în contractele colective de muncă. S-a găsit o modalitate pentru ca ele să existe, în continuare, până la semnarea noilor contracte colective de muncă’, a afirmat ministrul Transporturilor într-o conferinţă de presă.

Citeste si:  Feroviarii ameninţă cu declanşarea conflictului colectiv de muncă, începând cu data de 23 aprilie

El a arătat că sindicatele au avut întâlniri joi cu conducerile celor trei structuri ale CFR — Infrastructură, Marfă şi Călători, urmând ca documentele convenite să fie prezentate ministerelor abilitate în rezolvarea problemelor de muncă şi dialog social.

‘Chiar aseară am stabilit care sunt paşii următori care trebuie făcuţi. Astăzi sindicatele sunt la întâlniri pentru a finaliza o serie de documente cu conducerile celor trei CFR-uri, la Infrastructură, Marfă şi Călători, urmând a prezenta documentele mai departe către Ministerul Dialogului Social, Ministerul Muncii şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru a vedea exact care sunt modalităţile de rezolvare’, a explicat Șova.

Citeste si:  West Gate prelungește contractele de închiriere a spațiilor de birouri cu Carestream Dental și Carestream Health

Potrivit acestuia, protestul spontan al ceferiştilor a afectat circa 15% din trenurile care circulă, în mod normal, într-o zi, ministrul afirmând că el cunoaşte problemele care au determinat întreruperea lucrului de către angajaţii de la căile ferate.

Sindicaliştii de la căile ferate au declanşat miercuri o grevă de avertisment de două ore, nemulţumiţi de negocierile legate de noul contract colectiv de muncă şi salarizare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata