Un diamant albastru special va fi scos la licitaţie la Geneva

Un spectaculos diamant albastru, considerat cel mai mare din lume la categoria sa, va fi scos la licitație pe 14 mai, la Geneva, a anunțat vineri casa Christie’s, preluată de AFP.

Diamantul, prelucrat în formă de pară și numit ‘The Blue’, are 13,22 carate, fiind clasat în categoria ‘albastru intens fără defecte’. Casa Christie’s l-a estimat între 21 și 25 milioane de dolari, iar vânzătorul dorește să rămână anonim.

Aceeași casă de licitații a vândut acum șase luni, tot la Geneva, un diamant portocaliu ‘intens’, considerat cel mai mare din categoria sa și având 14,82 carate, cu prețul record de 35 milioane de dolari.

Citeste si:  Autostrada Sibiu-Pitești va avea nouă tuneluri

Diamantul albastru scos la vânzare la Geneva va fi cea mai importantă piesă de la licitația de bijuterii de lux organizată de casa Christie’s în luna mai la Geneva. Vor fi prezentate 250 de piese, iar casa de licitații speră să se obțină circa 80 milioane de dolari.

Printre celelalte pietre prețioase propuse spre vânzare se numără un diamant albastru-verzui ‘intens’, cel mai important din categoria lui, de 5,5 carate, estimat între 7,5 și 8,5 milioane de dolari, precum și un diamant roz de 76,51 carate, montat într-un pandantiv, suma estimată fiind între 7 și 10 milioane de dolari. Un diamant alb, prelucrat în formă de pară și având 75,97 carate, este evaluat între 13,5 și 15,5 milioane de dolari.

Citeste si:  Coca Cola sărbătoreşte 100 de ani de la lansarea celebrei sticle caracteristice mărcii

Și casa concurentă Sotheby’s organizează o licitație de pietre prețioase în cursul aceleiași săptămâni, la Geneva, la care propune trei diamante prezentate ca excepționale. Pe 13 mai va fi scos la vânzare ‘Diamantul Victoriei’, care a primit acest nume în cinstea victoriei aliaților din 1945. Diamantul dreptunghiular de 31,34 carate a fost găsit într-o mină din Africa de Sud în 1945. Piatra inițială avea 770 carate și din ea s-au prelucrat 30 de diamante, cel mai mare fiind ‘Diamantul Victoriei’, care i-a aparținut miliardarei americane Florence Gould (1895 — 1983), una din cele mai importante colecționare de pietre prețioase din secolul trecut. Diamantul, montat într-un inel, este estimat între 5 și 8 milioane de dolari.

Citeste si:  Licitaţie pentru Jo'Bulani, mingea finalei Cupei Mondiale

Tot Sotheby’s mai propune spre vânzare un diamant galben de 100,09 carate, estimat între 15 și 25 milioane de dolari. Amatorii de pietre prețioase vor putea licita și pentru un diamant rotund de 103,46 carate, montat într-un inel, estimat între 3,5 și 5 milioane de dolari. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata