Brăila: Mii de pelerini din toată ţara au venit să ia agheasmă de la Izvorul Tămăduirii

39

Se spune că demult, pe înserat, un cioban îşi ducea oile de la păscut spre casă, supărat şi îngândurat că mama lui orbise, şi se ruga la Dumnezeu să-i dea sănătate.

Deodată, în faţă, i-a apărut Maica Domnului şi i-a spus să construiască o mică troiţă la stejarul cel mai bătrân din zonă şi să o împodobească cu multe icoane. În fiecare seară când va trece pe acolo, să aprindă candela şi să se roage, pentru ca mama lui să poată vedea. A doua zi, ciobanul s-a apucat de treabă şi, în trei zile, a terminat de construit mica troiţă. A observat, însă, că pe lângă construcţia făcută de el, un firicel de apă a inundat încăperea, şi s-a apucat să sape un şanţ, pentru ca apa să se poată scurge.

Pentru că era foarte cald şi îi era sete, omul a băut din apa ce curgea şi, văzând că este rece şi bună la gust, a pus într-o sticlă să-i ducă şi mamei sale acasă să-i dea să bea şi să se spele pe faţă. La numai o săptămână după ce a băut din această apă, mama ciobanului s-a vindecat şi a început să zărească lumina zilei.

Citeste si:  Sărbători religioase - 22 aprilie

Mii de pelerini din toate colţurile ţării au stat, şi în acest an, ore în şir la rând pentru a lua apă sfinţită de la izvorul Bisericii ‘Buna Vestire’, aflat sub Sfântul Altar, care se deschide o dată pe an, de sărbătoarea ‘Izvorul Tămăduirii’.

Credincioşii, în cea mai mare parte bătrâni, au venit cu scăunele şi mâncare, aşteptând să ia apă sfinţită, tămăduitoare de boli trupeşti şi sufleteşti, convinşi fiind că, la Brăila, se află un izvor cu proprietăţi miraculoase, unic în toată România.

Izvorul a fost deschis miercuri seară, după ce un sobor de preoţi a sfinţit apa izvorâtă de sub Sfântul Altar, care a fost strânsă de oamenii parohiei în cinci căzi a câte 1.000 de litri fiecare şi 500 de sticle de doi litri şi pusă la dispoziţia enoriaşilor.

Având în vedere că oamenii sosiţi din alte judeţe urmau să îşi petreacă ore întregi la rând, în timpul nopţii, Parohia ‘Buna Vestire’ a pregătit pentru aceştia pachete cu mâncare şi un cort în curtea bisericii, unde să se poată adăposti dacă vremea va fi nefavorabilă.

Citeste si:  Ionel Haiduc: Nu ne este indiferentă distrugerea istoriei Capitalei

Utrenia şi Sfânta Liturghie Arhierească de sfinţire a agheasmei şi de binecuvântare a apelor au fost oficiate vineri dimineaţă, de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Prea Sfinţia Sa Casian Crăciun, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Jandarmii au fost mobilizaţi în zonă pentru a asigura ordinea şi pentru a ajuta miile de credincioşi să ajungă la Izvorul Tămăduirii, în care şi-au pus atâtea speranţe de vindecare.

‘Jandarmii brăileni au intrat în dispozitivul constituit la acest lăcaş de cult încă de miercuri, când au instalat gardurile de protecţie, menite a preveni busculadele care se pot produce în astfel de situaţii în care se înregistrează un număr mare de credincioşi. Jandarmii au stat alături de credincioşi şi pe timpul nopţii şi nu au fost înregistrate incidente de natură să tulbure ordinea publică’, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brăila, plt. Sorin Neftode.

Citeste si:  Comisia Europeană recomandă ca România şi alte 12 state să facă obiectul unui "bilanţ aprofundat" în 2020

Gardurile de protecţie din curtea sfântului lăcaş au fost amplasate la peste un metru de clădire, având în vedere că biserica se află în stare avansată de degradare şi riscă să se dărâme în orice moment, deoarece Comunitatea Elenă şi Arhiepiscopia ‘Dunării de Jos’ îşi dispută în instanţă dreptul de proprietate asupra edificiului.

Oamenii aşezaţi la rând au avut parte şi de câteva rafale de ploaie, dar picăturile reci de apă nu au reuşit să îi îndepărteze pe credincioşii veniţi să ia agheasma, în care şi-au pus atâtea speranţe de vindecare.

‘Acum nouă ani am fost bolnavă la pat şi, după ce am băut şapte zile din apa adusă de fata mea de la Izvorul Tămăduirii din Brăila, am reuşit să mă ridic şi să mă vindec. De atunci vin în fiecare an la Brăila cu credinţa că Dumnezeu mă va ţine sănătoasă’, a spus o bătrână venită din Tulcea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata