George Constantin, ”Uriaşul creator de personaje”

Credea în vocaţie şi în şansă. Iar vocaţia actorului George Constantin – de la a cărui dispariţie se împlinesc, la 26 aprilie 2014, 20 de ani – era scena, iar patima sa a fost teatrul. Colegii de breaslă îi spuneau Uriaşul. Nu doar pentru statura sa impunătoare, ci şi pentru prestanţa cu care juca, pentru forţa pe care o emana atât în rolurile din teatru, cât şi din film.

George Constantin s-a născut la 3 mai 1933. A urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1956.

A simţit pentru prima dată farmecul pe care scena îl poate exercita asupra spectatorilor la vârsta de 10 ani. Spectacolul pe care l-a văzut la Teatrul „Munca şi Lumina”, de pe strada Uranus, se numea „Volupe”. El spunea într-un interviu, referindu-se la spectacolul cu această piesă, că „a fost fantastic şi tulburător”. Pe scenă trăia o lume diferită — oameni cu haine frumoase, strălucitoare, o lume nemaivăzut de colorată.

Chemarea stăruitoare a teatrului nu l-a părăsit, deşi a fost călăuzit să se gândească la o meserie în domeniul tehnicii. S-a străduit să se adapteze, dar într-o zi nu a mai putut rezista ispitei. A alergat spre scena din Uranus. A văzut „Nevasta pantofarului”. Oamenii erau şi mai luminoşi decât în „Volupe”, mai vii în mişcări, în gesturi. A simţit că lumea de pe scenă se lipea mult mai mult de el decât cea din atelierul tehnic. Și că n-ar fi corect să rămână într-o muncă pentru care nu avea vocaţie. „Fiecare om este făcut pentru un anumit lucru, pentru o anumită muncă”, spunea George Constantin, adăugând că „îţi mai trebuie şi şansă”.

Citeste si:  Actorul Mihai Fotino a decedat la vârsta de 83 de ani

Șansa lui a fost profesoara de limba română, care l-a îndrumat spre teatrul de amatori. Contactul cu acest teatru l-a ajutat să dezlege „enigma” din el.

„În dezlegarea acestei enigme nu te poate ajuta nimeni din afară. Doar tu. Eram acum sigur că vocaţia mea nu putea fi decât scena”, spunea artistul într-un interviu.

În 1951 a dat examen la Teatru. Printre membrii comisiei se aflau Aura Buzescu, N. Băltăţeanu, Gh. Storin, Ion Finteşteanu, Mihai Popescu, Marcel Breslaşu. A recitat o poezie, „Albatrosul”, de Gorki. Preşedintele comisiei, poetul Marcel Breslaşu, l-a întrebat: „Dumneata nu ştii să reciţi şi ceva mai vesel?”. „Bine, dar eu sunt actor de dramă!”, a răspuns George Constantin. A fost respins, dar nu s-a descurajat. A dat din nou concurs, la secţia „Cinematografie”, unde a reuşit din prima. Teatrul era, însă, pasiunea sa. Peste un an a trecut din nou prin faţa membrilor comisiei de la secţia „Teatru”, unde s-a prezentat cu poezia „Cetatea Neamţului”, de Coşbuc. A fost admis.

Citeste si:  Radu Beligan sărbătoreşte 95 de ani pe scenă

Întrucât nu îşi satisfăcuse serviciul militar, a ajuns la Teatrul Armatei. A găsit acolo o echipă formată, printre alţii, din Costache Ramadan, George Vraca, Nineta Gusti. A ”furat” meserie de la ei, dar a fost ajutat şi de regizorii cu care a lucrat — Ion Șahighian, Sanda Manu, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei. Pe scena Armatei a debutat cu un rol mic în „Mama şi copiii ei”, de Afinoghenov. A urmat rolul profesorului Higgins din „Pygmalion”. A învăţat două lucruri atunci: „Primul — ce înseamnă să faci o mare creaţie dintr-o apariţie oarecare. (…) Al doilea — cum se lucrează cu un rol. Cum ajungi să intri într-un personaj şi în viaţa lui. Întâi am încercat să-l dibui pe acest Higgins. Să dibui eventualele asemănări cu mine. Asemănări n-am prea descoperit. Am pornit atunci la depistarea esenţialelor deosebiri”, spunea George Constantin.

După ce a stabilit cu precizie cine e profesorul Higgins şi cine e el, a început să caute mijloacele prin care ar putea renunţa la caracteristicile sale pentru a le lua pe cele ale personajului.

Citeste si:  SUA: Bacterii ultrarezistente ameninţă sănătatea publică

„Adică să-mi pierd propria personalitate, să-mi pierd gesturile obişnuite, felul de a ţine capul, de a păşi, de a surâde. Și pe fondul acestei depersonalizări să-mi inoculez personalitatea celuilalt. Să am alte atitudini, alte gesturi, alt zâmbet. Poate alt glas. Și toate aceste mijloace de expresie să nu rămână exterioare. Să nu fie două garnituri, detalii ornamentale. Dimpotrivă, ele să izbucnească organic, firesc, din noua personalitate, trăind-o, demascând-o. Când am înţeles taina asta, acest secret profesional, a fost cumplit”, mărturisea actorul.

El spunea că pentru rolul Matache din piesa „În noaptea asta nu doarme nimeni” a lui Florian Potra s-a chinuit enorm pentru a-l construi, mai întâi pe dinăuntru, apoi pe dinafară. În opinia sa, „creaţie” este doar atunci când artistul reuşeşte să fie una, minte şi corp, cu personajul.

„Cu un asemenea personaj te întâlneşti o dată. Și atunci, asemănările sunt totale. Aşa încât, de la această întâlnire înainte, El sau Ea — actorul sau actriţa — îi va purta întreaga viaţă numele”, spunea artistul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close