Mănăstirea „Frăsinei” sau Athos-ul României, dincolo de legende şi mituri

37

Frăsinei este mănăstirea despre care s-a scris mult şi s-a vorbit la fel de mult în ultimii ani, de multe ori însă, fără a se ţine cont de adevărul efectiv al vieţii monahale de dincolo de zidurile acestei fortăreţe, aşezată în sudul Munţilor Lotrului.

De la „biserica blestemată” la locul unde se fac exorcizări, locul unde călugării sunt oracoli sau cititori ai destinului…”Prea multe exagerări”, aşa cum spune părintele călugăr Daniel, cel numit într-un articol „Rasputin de România”, „scrisuri multe, care, din păcate, nu au făcut bine vieţii monahale de aici. Dincolo de publicitate şi de un anumit interes turistic, Frăsineiul a dezamăgit pe cei care au venit aici şi se aşteptau să găsească un fel de… Camelot”.

Mănăstirea Frăsinei este singura mănăstire din România care se ghidează pe principiile athunite (stil monahal specific mănăstirilor de pe muntele Athos). Frăsineiul este un schit de călugări, aflat la 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, pe teritoriul comunei Muereasca, la poalele versantului sudic al Munţilor Lotrului. Numele comunei pe raza căreia se află situată mănăstirea, „Muereasca” şi faptul că femeile nu au voie la biserica de sus au contribuit din plin la această latură mistică a lăcaşului.

Citeste si:  Pelerin pe drumul "Athosului românesc"

Realitatea însă este alta, numele localităţii se pare că vine nu de la popularul oltenesc „muiere”, cum se crede, ci de la „Moriştea”. Pârâul care traversează comuna, pârâu de munte, era cunoscut pentru zecile de mori de apă, iar zona unde acestea se aflau aproape una după alta a fost definită ca „zona morilor sau a moriştilor”.

De altfel, locuitorii comunei Muereasca şi monahii de la Frăsinei la începuturi nu au avut o coabitare liniştită.

Istoria Frăsineiului începe în anii 1700. „După tradiţie, s-a întemeiat la 1710 de doi călugări bulgari: Ilarion şi Ștefan, cu blagoslovenia episcopului din acea vreme, Inochentie. Ei au întemeiat schitul cel vechiu cu hramul Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, cerând şi o moşie cam de o sută cincizeci de hectare pentru întreţinere”, spune Victor Brătulescu, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice din 1933.

Citeste si:  România va primi 9,6 milioane euro din partea UE în cadrul programului "Fructe pentru şcoli"

La 1763, în timpul domniei lui Ștefan Racoviţă, doi boieri hagii, anume Cârstea Iovipali, cu fiul său Niculiţă, şi fratele lui Cârstea, anume Damian, cu binecuvântarea episcopului Climent, au stricat bisericuţa de lemn a celor doi călugări dintâi şi au făcut alta de zid. La câţiva ani însă s-au răsculat locuitorii satului Muereasca, vrând să ia moşia schitului. Călugării au mers la ctitori şi împreună cu ei la episcopul Climent, care, ascultându-le plângerea, a hotărât cumpărarea moşiei pe preţul de 200 de lei. La 1780, din cauza războiului cu habsburgii, monahii izgoniţi au plecat din schit, lăsându-1 pustiu.

Citeste si:  China deschide curând pentru turişti un nou hotel incredibil

Schitul rămâne părăsit până la jumătatea secolului al XIX-lea. În 1859, el a fost vizitat de noul episcop al Râmnicului, Calinic, cel care decide definit soarta mănăstirii. Acesta o reabilitează, îi oferă statutul de mănăstire şi dă edictul prin care femeile nu au acces la acest lăcaş de cult, „fiindcă prin partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolea, de aceia supt grea legătură s-au oprit ca de la acest loc să nu mai treacă înainte, supt niciun chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie supt blăstăm şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gubăvia şi tot felul de pedepse”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata