Mărci româneşti de tradiţie: ASTRA Vagoane Călători din Arad

51

În cei peste 100 de ani de activitate – începând din 1891 – compania ASTRA Vagoane Călători S.A. a produs în principal material rulant, vagoane de marfă, de pasageri şi locomotive.

De la înfiinţare, fabrica din Arad a produs peste un sfert de milion de vagoane, pe care le-a exportat în peste 35 de ţări din întreaga lume. Prin dezvoltări succesive, retehnologizări şi modernizarea liniilor de producţie, fabrica şi-a extins gama de produse, astfel încât, în prezent, unitatea din Arad poate produce majoritatea tipurilor de vagoane de marfă şi boghiuri de tip Y în halele sale, care acoperă o suprafaţă de 150.000 mp.

În decembrie 2013, preşedintele României, Traian Băsescu, a decorat compania arădeană cu importanta distincţie Meritul Industrial şi Comercial în grad de Comandor.

Citeste si:  Topul Naţional, carte de vizită a mediului de afaceri, reuneşte peste 6.480 de operatori economici

Fondată de industriaşul austriac Johann Weitzer, Fabrica de Vagoane şi Motoare ”Johann Weitzer”, societate pe acţiuni, acoperea, în acel moment, nevoile de material rulant pentru întreaga zonă estică a Imperiului Austro-Ungar şi a Europei Centrale şi de Sud-Est.

Fabrica producea vagoane de marfă, vagoane de călători, locomotive, tramvaie electrice, dar şi echipament militar, bucătării de campanie, maşini agricole, pentru Căile Ferate din Austria, Ungaria, Societatea de Transport Urban din Viena, Budapesta, Arad şi exporta în România, Italia, Grecia, Bulgaria, etc.

După Primul Război Mondial, în urma Unirii Transilvaniei cu România, se fondează în 1921 societatea pe acţiuni ”ASTRA”, prima fabrică românească, având ca obiect de activitate fabricarea de vehicule de cale ferată, locomotive, tramvaie, automobile, autocamioane, tractoare, maşini agricole, poduri, construcţii metalice, motoare, avioane, baloane şi echipamente de aeronautică.

Citeste si:  CFR Călători vrea să modernizeze parcul de material rulant prin proiecte în valoare de 500 milioane euro

Societatea este naţionalizată şi reorganizată, după cel de-al Doilea Război Mondial, sub diferite denumiri: ”Fabrica de Vagoane Arad”, ”Uzinele de Vagoane Arad”, ”Întreprinderea de Vagoane Arad — IVA”, dar păstrează ca principal obiect de activitate fabricaţia de vagoane de marfă, călători şi metrou. Fabrica produce vagoane pentru piaţa internă şi exportă pe toate cele cinci continente, şi asigură, de asemenea, şi întregul parc de rame al METROREX Bucureşti.

În 1990, are loc constituirea societăţii comerciale pe acţiuni ”S.C. ASTRA Vagoane Arad S.A.”, care preia integral patrimoniul IVA. Societatea cuprinde două fabrici, una de vagoane de călători şi cealaltă de vagoane de marfă. Fabrica de vagoane călători se organizează ca şi centru de profit separat, dar fără personalitate juridică.

Citeste si:  Iohannis: Am solicitat o soluție de la Guvern și aștept să primesc săptămâna viitoare un răspuns lămuritor legat de Arafat

Separarea completă a unităţilor de afaceri, în vagoane de călători şi vagoane marfă, are loc în 1998, prin separarea patrimonială şi crearea unei noi entităţi juridice, societatea comercială pe acţiuni ”S.C. ASTRA Vagoane Călători S.A. — Arad”. Obiectivul de activitate al noii societăţi este proiectarea, fabricarea şi vânzarea de vagoane călători, vagoane de metrou, vehicule urbane, vehicule de pasageri convenţionale şi neconvenţionale, boghiuri, componente vagoane şi piese de schimb, service şi asistenţă tehnică, comerţ şi consultanţă.

Firma nou înfiinţată trece printr-o perioadă de mari dificultăţi, datorită tranziţiei economice, lipsei comenzilor şi datoriilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata