Mazăre despre un posibil denunţ al lui Borcea împotriva lui la DNA: E o zvonistică securistă

23

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a calificat marți ca fiind o „zvonistică securistă” informația apărută în presă conform căreia fostul președinte al clubului Dinamo Cristian Borcea l-ar fidenunțat la DNA cu privire la modul în care edilul ar fi devenit proprietarul mai multor terenuri pe faleza Constanței sau în Mamaia.

„E o zvonistică securistă. Unu: nu are ce denunț să facă pentru că nu a făcut nimic ilegal și nici nu s-a ocupat de nimic, el a dat mandat. Doi: Borcea este bărbat. Chiar dacă este supus la presiuni, chiar dacă este într-un tratament mai dificil, prin care trece orice om, fiind acolo unde este, Borcea este bărbat, nu are de ce să cedeze”, a spus Mazăre, întrebat de jurnaliști cum comentează informațiile apărute în presă.

Radu Mazăre s-a prezentat marți la Curtea de Apel București, unde s-a judecat un nou termen în dosarul în care este acuzat de retrocedări ilegale de terenuri.

Citeste si:  Proprietar din Pipera: apa este de o duritate atât de mare încât la 3 săptămâni trebuie să schimbi periuţa de dinţi

Pe de altă parte, Radu Mazăre a anunțat că va fi lansat un nou videoclip de promovare a stațiunii Mamaia, în care el va juca rolul lui Cezar.

El s-a plâns că de 1 mai nu va mai putea să organizeze tradiționala sărbătoare câmpenească cu mici și bere în Constanța, deoarece la licitația din acest an pentru mici s-a prezentat un singur ofertant, care și el s-a retras „de frica” DNA.

Dosarul de la Curtea de Apel București s-a amânat pentru 27 mai, dată limită până la care expertul desemnat de instanță trebuie să finalizeze o expertiză topografică.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea și atribuirea nelegală a unor întinse suprafețe de teren intravilan din Constanța, Mamaia, plajă și faleză.

Citeste si:  Gheorghe Nichita trimis în judecată pentru luare de mită; Urdăreanu - pentru dare de mită

Potrivit DNA, prin faptele săvârșite de cei 37 de inculpați s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanța.

DNA a dispus trimiterea în judecată a mai multor membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanței: primarul Radu Mazăre, fostul consilier municipal Nicușor Constantinescu, directorul Direcției Administrație Publică, Constantin Racu, directorul Direcției Patrimoniu, Daniela Ramona Dospinescu, directorul Direcției Tehnic Investiții, Ion Marica, fostul consilier municipal Dan Miron și consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă și Bogdan Ghițulescu.

Citeste si:  Orice oraş din România poate deveni capitală culturală europeană

Procurorii îi acuză pe cei nouă de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Celelalte persoane trimise în judecată de DNA în acest dosar sunt funcționari din Primăria Constanța, funcționari în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, mandatari, notari publici, moștenitori ai persoanelor îndreptățite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care și Cristian Borcea), interpuși cumpărători de terenuri și un evaluator agreat de Primăria Constanța, acuzați de procurori de săvârșirea de infracțiuni asimilate și în legătură directă cu infracțiuni de corupție sau de complicitate sau instigare la aceste infracțiuni. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata