Olimpice: CIO şi ONU au semnat un „acord istoric de colaborare”

Președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, și secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, au semnat, luni, la New York, „un acord istoric pentru întărirea la cel mai înalt nivel a colaborării între cele două organizații”.

Acordul subliniază faptul că CIO și ONU „împărtășesc aceleași valori privind contribuția la o lume mai bună și pașnică prin intermediul sportului”.

„Acest acord semnifică faptul că CIO va lucra împreună cu Națiunile Unite în diverse proiecte în întreaga lume”, se precizează într-un comunicat al CIO.

Citeste si:  Grecii au bătut cu pumnul în masa Uniunii

Acordul are ca obiectiv „garantarea accesului la sport pentru toate comunitățile, în special celor mai puțin favorizate și marginalizate”. Totodată, acesta își propune să garanteze o „educație fizică de calitate în școli” și „dezvoltarea educației și a competențelor tinerilor”, cu un accent special în rândul femeilor.

Thomas Bach a declarat cu această ocazie că „sportul poate schimba lumea, însă nu o poate face singur”. „Pentru a pune sportul în serviciul umanități, avem nevoie și ne dorim acorduri cu alți membri ai societății. Mișcarea olimpică vrea și este pregătită să contribuie la eforturile Națiunilor Unite pentru menținerea și consolidarea păcii și atingerea unei schimbări sociale”, a adăugat conducătorul CIO, organizație căreia Națiunile Unite i-a acordat statut de observator în 2009.

Citeste si:  Sportul este bun şi împotriva ridurilor

„Suntem convinși că, prin acest protocol, vom duce cooperarea noastră la un nivel superior și o vom face mai strânsă, având drept obiectiv o lume mai bună”, a conchis Thomas Bach.

„Sportul are o mare putere de reunire, de îmbunătățire a sănătății și de a promova spiritul de echipă și respectul reciproc”, a subliniat la rândul său Ban Ki-moon.

În cadrul ceremoniei de la New York s-a anunțat că președintele de onoare al CIO, Jacques Rogge, predecesorul lui Thomas Bach, a fost desemnat trimis special al secretarului general al ONU pentru sport și tinerii refugiați.

Citeste si:  Femeile însărcinate stresate nasc bebeluşi mai mari şi mai graşi

Din delegația condusă de Thomas Bach au mai făcut parte, alături de Jacques Rogge, biatlonistul norvegian Ole Einar Bjoerndahlen, membru CIO, secretarul general al Comitetului olimpic din Statele Unite, Scott Blackmun, precum și maratonist american Meb Keflezighi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata