Orezul este bun pentru menţinerea formei şi a siluetei

Un recent studiu american subliniază avantajele consumului de orez în cadrul unei alimentaţii sănătoase şi pentru satisfacerea nevoilor nutriţionale, cu condiţia să fie însoţit de alimentele potrivite, scrie metronews.fr.

Concluziile cercetătorilor de la Baylor College of Medicine (Statele Unite) pun în evidenţă legătura între orez şi o bună formă fizică. Publicat în revista ‘Food and Nutrition Sciences’, el arată că se poate satisface majoritatea nevoilor nutriţionale păstrând în acelaşi timp şi silueta. Cercetătorii au analizat timp de cinci ani obiceiurile alimentare a 14.386 americani adulţi pentru a evalua legătura între consumul de orez, alb sau brun, şi calitatea regimului lor alimentar.

‘Rezultatele noastre arată că cei care mănâncă orez au regimuri alimentare mai compatibile cu recomandările din directivele dietetice din Statele Unite şi prezintă cantităţi mai mari de potasiu, magneziu, fier, vitamine B9, acid folic şi fibre’, spune într-un comunicat Theresa Nicklas, autor principal al studiului. Aceste vitamine şi minerale sunt considerate indispensabile pentru buna funcţionare a organismului.

O altă descoperire a fost faptul că cei mai mari consumatori de orez sunt mai puţin înclinaţi să adauge în farfurie grăsimi saturate şi zahăr, ceea ce favorizează o alimentaţie echilibrată.

‘Orezul se mănâncă în general cu o porţie de legume şi carne’, adaugă Theresa Nicklas, care precizează că oamenii trebuie să fie atenţi şi la condimente.

Studiul subliniază că orezul creşte senzaţia de saţietate, ceea ce ajută la scăderea aportului caloric. Feculenţii sunt ‘un mijloc bun prin care se evită luarea în greutate pentru că ţin de foame şi oamenii nu trebuie să mai ronţăie câte ceva între mese’. Pot fi mâncaţi la orice masă, de preferinţă cu legume. Sugestii ar fi orez şi tocană de legume, porumb şi roşii sau linte şi morcovi, încheie metronews.fr. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.