Ponta: România are pentru 2019 două obiective importante – aderarea la zona euro şi integrarea R. Moldova în UE

România are pentru 2019, an în care va deține președinția Uniunii Europene, două obiective importante, aderarea la zona euro și integrarea Republicii Moldova în UE, a declarat premierul Victor Ponta marți, în cadrul deplasării la Sculeni pentru a marca eliminarea vizelor pentru cetățenii moldoveni.

„În semestrul II 2019 o să avem Președinția (UE — n.r.). Și noi (România — n.r.) la 1 ianuarie 2019 trebuie să fim în zona euro. Deci, în 2019 o să avem două obiective importante, la 1 ianuarie — euro, și în 1 iulie — Președinția Uniunii, cu voi membri”, a spus premierul Victor Ponta adresându-se prim-ministrului Iurie Leancă, la Sculeni, în timp ce traversau punctul de trecere a frontierei dinspre Republica Moldova spre România. Premierul Leancă l-a întrebat: „Și care e mai complicată?”. Șeful Executivului de la București i-a răspuns: „A voastră e mai complicată”.

Citeste si:  DNA: Nicuşor Constantinescu, reţinut de procurorii anticorupţie pentru comiterea a cinci infracţiuni

Ulterior, jurnaliștii prezenți la eveniment i-au întrebat pe cei doi premieri în ce țară din Uniunea Europeană și-au dorit cel mai mult să meargă în perioada când regimul de vize nu era liberalizat.

„Țin minte foarte bine că pe 14 iunie 1990, dimineața pe la 5,00, m-am așezat la coadă la Ambasada Franței. Acuma, când merg la Ambasada Franței, la evenimente oficiale, sigur, intru pe intrarea oficială, cea din față, dar eu o țin minte pe cea din spate, unde erau câteva sute bune de români care așteptau la coadă să intre pe la 5 dimineața. Și când mă uit acum, Andrei și Irina (copiii premierului — n.r.) habar nu au că existat vreodată cu viză, fără viză. (…) Și acum mă bucur foarte văzând aici, la Sculeni, foarte mulți copii care și ei peste câțiva ani o să spună: ‘ce este aceea viză?'”, a răspuns Victor Ponta.

Citeste si:  Preşedinţii Traian Băsescu şi Mihai Ghimpu au vizitat Catedrala Mitropolitană din Iaşi

La rândul său, Iurie Leancă a explicat că pe vremea când era tânăr să ieși din Republica Moldova spre Uniunea Europeană era practic imposibil, având în vedere apartenența la Uniunea Sovietică.

„În cazul meu e puțin mai complicat. Până-n 1991 am avut un anumit sistem, eram cetățeni sovietici și în baza pașaportului sovietic nu prea puteai ieși din Uniunea Sovietică, aveai nevoie de aprobare de ieșire. După 1991, nu mai țin minte de ce, dar vroiam să ajung la Washington. A fost mai simplu, eram la Ministerul de Externe, nu am făcut coadă, prin secția consulară am obținut viză”, a mai spus Leancă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata