Arma secretă a României

 România nu este o ţară puternică nici militar, nici economic. Amplasarea noastră la intersecţia marilor vectori de forţă ai Eurasiei ne-a condamnat la o defensivă permanentă şi la o diplomaţie acrobatică (şi controversată). Am supravieţuit însă – miraculos, aş spune – mulţumită unei robusteţi mentale.

Şi pe câmpul de luptă şi în afara lui, românii au rezistat unor forţe covârşitoare, fie că a fost vorba despre imperiile Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic. A curs mult sânge românesc, generaţii întregi au suferit atrocităţi, persecuţii şi privaţiuni, dar nu am dispărut, nu am fost asimilaţi, nici dizolvaţi, nici dispersaţi. Până acum.

Ce se întâmplă astăzi cu România are toate datele unui război psihologic care-şi propune dezarmarea mentală a cetăţenilor. Tot eşafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află de la o vreme sub un asediu violent. Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenţi şi commando-uri în această structură.

Acţiunile sunt evidente. N-aş putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forţe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băştinaş, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a înteţit iar cazemata începe să se zgâlţâie.

Sistemul defensiv despre care vorbesc – valabil pentru orice naţiune, comunitate sau familie – este clădit pe valori şi simboluri comune. Pe limbă, artă, repere istorice, pe credinţe, instituţii, concepte şi personalităţi – istorice ori contemporane – unanim recunoscute şi apreciate.

 

  • Ethos blasters

Urmărind fie şi tangenţial discuţiile din spaţiul public pe un ecart de timp de o lună-două, nu pot să nu remarc că mare parte din fundamentele enunţate mai sus sunt dinamitate cu o suspectă consecvenţă. Valorile şi simbolurile esenţiale ale României sunt sub-minate (iată că terminologia militară îşi reintră în drepturi) constant şi, cel mai grav lucru, publicul aplaudă exploziile ca pe focuri de artificii. Şi cere bis.

Mi-a luat exact cinci minute să transfer din memoria imediată în scris o scurtă listă de “obiective strategice”, fiecare cu tipul de încărcătură explozivă ataşată.

Concepte fundamentale:

România – zisă şi Românica, e codaşa Europei, or să ne-o ia şi bulgarii înainte.

Poporul român – leneş, hoţ şi trădător

Patriotism – vadimism (paranoia, rudotel, antisemitism, xenofobie)

Ortodoxie – o superstiţie retrogradă, bună pentru babe pupătoare de moaşte.

Instituţii:

Preşedintele României: Cucuvea kaghebistă, Țapul, Chiorul beţivan

Parlamentul României – un cuib de hoţi şi de leneşi (ei, măcar avem reprezentativitate)

Guvernul României – nişte tâlhari

Premierul României – plagiatorul, piticul, homosexualul şi coruptul, cap-de-mort, cap-de-oţel (pentru cine nu ştie, ultimul e Victor Ciorbea).

Biserica Ortodoxă – plină de bani şi vrea şi mai mulţi; instrument de tâmpire a populaţiei.

Armata Română – îi plătim degeaba, nu ne mai trebuie, pe noi ne apără NATO

Categorii socio-profesionale

Medicii şi profesorii – şpăgari

Funcţionarii publici (alţii decât medicii şi profesorii) – corupţi, nu fac nimic toată ziua, îi plătim degeaba

Corporatiştii – roboţi programaţi 9-17 care nu ştiu ce e viaţa

Țăranii – nişte ţărani (ce vrei, mă?)

Muncitorii – Dorele, ia mai fă, mă, o dată. (aici se impune să observăm cum publicitatea românească a reuşit să eticheteze peiorativ grosul populaţiei active: muncitorii şi ţăranii)

Pensionarii şi asistaţii social – masă de manevră pentru alegeri; îi cumperi cu un kil de ulei; sunt de-ăia care pupă moaşte;

Antreprenorii – bişniţari fără scrupule

Judecătorii – corupţi

Poliţiştii – analfabeţi

Jandarmii – asasini

Serviciile secrete – au furat banii lui Ceauşescu

Jurnaliştii – vânduţi

Artiştii – hipsteri homosexuali drogaţi

Inginerii – geeks

Personalităţi istorice

Ştefan cel Mare – pitic şi gagicar

Alexandru Ioan Cuza – era mason

Mihai Eminescu – sifilitic xenofob, afemeiat

Ion Antonescu – criminal de război, antisemit, a dus ţara la ruină aliindu-se cu Hitler

Regele Mihai – trădător de ţară, a plecat cu tablouri (pentru ultimii doi meritele se cuvin evident propagandei comuniste)

Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Țuţea – legionari

Nicolae Ceauşescu – nu mai zic

Personalităţi artistice, sportive sau mediatice

Radu Beligan – “Google sărbătoreşte 150 de ani de la naşterea lui Radu Beligan”, “Radu Beligan îşi aminteşte cu plăcere de primul lui învăţător, Anton Pann”, “Zi mare pentru Radu Beligan! A ieşit la pensie pentru a şasea oară!” (apud Times New Roman, care-i acordă maestrului Beligan o atenţie deosebită).

Nadia Comăneci – o ipocrită, cum îşi permite să facă reclamă la margarină?

Dan Puric – un mistic exaltat neo-legionar şi mason

Cristian Tudor Popescu – cap de mort, ăla care umblă în “treling”

Această ultimă secţiune a listei este, după cum vezi, surprinzător de scurtă. N-am reuşit să identific alte personalităţi care să merite a fi numite astfel şi care, totodată, să se bucure de oarece expunere. Şi cum afişarea în acest mediu public toxic compromite fulgerător pe oricine, e firesc să avem pe scenă, în ultima vreme, personaje obscure care nu au nici reputaţii nici opere de apărat.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.