Vâlcea: Pe urmele Podului Reginei Maria din Cheile Bistriţei

36

Comuna Costeşti din Vâlcea poate fi considerată de departe un colecţionar de patrimoniu, pe teritoriul acesteia aflându-se cele mai frumoase obiective turistice din estul judeţului, începând cu trovanţii, „bolovani căzuţi din cer”, cum li se mai spune prin partea locului, culminând cu spectacolul pe care îl face râul Bistriţa, ape care taie cele mai înguste chei în calcar din România.

Nu în ultimul rând, trebuie amintite cele două mănăstiri de patrimoniu — Bistriţa, leagăn enciclopedic, aici existând o impresionantă colecţie de carte veche dat şi Arnota, locul ales de domnitorul Matei Basarab, să-i fie trecere spre lumea de dincolo. Arnota stă de strajă sus, pe versantul de sud al Builei, privind toată valea Bistriţei şi drumul molcom al mocăniţei, singura cale ferată de acest tip care a mai rămas în România de sub munte.

Citeste si:  Noul Porsche Cayenne se lansează oficial în România

După ce trecem de Mănăstirea Bistriţa, începe spectacolul regal al Cheilor pe o porţiune de 1 km. Bistriţa, râu prizonier al Munţilor Căpăţânii, s-a chinuit să evadeze din strânsoarea versanţilor Buila-Vânturariţa, iar reuşita a fost unul dintre cele mai frumoase defilee din România — cascade, pietre sfărâmate, peşteri, vâltori. Atunci când plouă sau când ninge sus la munte, nici nu mai recunoşti râul domol care se varsă cuminte în Olt, în zona Băbeniului.

Intrarea în defileu ţi-o asigură două poduri. Pe unul trecea pe vremuri, în urmă cu o 100 de ani, o cale ferată forestieră, continuarea drumului mocăniţei de azi. Acest pod este acum unul auto şi deschide porţile Parcului Naţional Buila-Vânturariţa. Odată trecut podul, dacă priveşti în sus, te simţi mic şi mărunt raportat la pereţii verticali ai Builei, acolo unde auzi foşnetul aripilor unor acvile, singurele fiinţe de fapt care domină defileul, cavalerii cheilor.

Citeste si:  Rezervaţia naturală Cheile Zărneştilor

Nu se aude nimic, decât ecoul şi mugetul pe care îl face râul lovind cu putere zidurile calcaroase, vrând să-l sfarme de la bază. De ce? Nu vom şti, cert este că a reuşit. Cheile Bistriţei sunt pline de grote, de zeci şi sute de mii de ani. În peştera Urşilor s-au găsit urme din neolitic şi fosile ale urşilor preistorici. Vetre de foc conservate aşa cum erau ele în timpul culturii Cucuteni.

Dar deasupra, pe versantul abrupt din dreapta stă mărturie o „peşteră a creştinităţii” cum este numită aici, de localnici şi pelerini. Peştera unde a trăit un sfânt, Grigore Decapolitul. La peste 100 de metri înălţime, acolo unde doar acvilele pot ajunge, se află intrarea în Casa Domnului. Aici se găsesc moaştele lui Decapolitul, bine păstrate într-o biserică construită chiar în peşteră. Un sfânt care a împărţit chilia naturală cu liliecii.

Citeste si:  Năsui (USR): Statul ar urma, măcar temporar, să elimine taxarea muncii

Cunoscută şi sub denumirea de Peştera Liliecilor, aici se află una din cele mai mari colonii din Europa de Sud-Est, de aceea accesul turiştilor în peşteră se face restrictiv, pentru a nu perturba această minune a naturii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata