Blaga: Îi reamintesc preşedintelui Băsescu că fără PDL nu ar fi devenit ceea ce este din punct de vedere politic

0

Președintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Vasile Blaga, îi reamintește lui Traian Băsescu, în replică la declarațiile acestuia, că fără cei 300.000 de membri ai partidului care l-au susținut nu ar fi devenit niciodată „ceea ce este din punct de vedere politic”.

„Domnul președinte Traian Băsescu poate să mă atace oricând, mi-am asumat acest lucru. Dar nu-i voi permite să atace PDL. Acest partid, și numai acest partid, l-a ajutat și i-a fost aproape de fiecare dată când a avut probleme (în cele două suspendări), precum și în devenirea sa politică (alegerile prezidențiale)”, arată Vasile Blaga într-o postare pe pagina sa de Facebook.

El spune că îi recunoaște lui Traian Băsescu „meritul de a fi un candidat de excepție”, însă acest lucru nu-i dă dreptul să ponegrească PDL, care „i-a susținut toate proiectele politice de modernizare a statului român și atunci când era în opoziție și când era la guvernare”.

„Eu nu aștept din partea domnului președinte Băsescu niciun gest de recunoștință, pentru că el nu crede că în politică se fac asemenea gesturi. Dar cred că acest partid merită să fie respectat. Fiecare dintre noi datorează câte ceva PDL și nu este corect să fie atacat. Îl rog pe domnul președinte Băsescu să nu creeze tranșee peste care nu se vor putea construi punți după aceste alegeri”, adaugă Blaga.

Șeful statului a vorbit joi, într-o emisiune pe postul B1TV, despre o posibilă fuziune între PDL și PNL.

„Vasile Blaga, dacă va avea un eșec, dacă nu va realiza acei 20% la europarlamentare, va fi în stare să caute orice soluție pentru a se spăla de eșec. De asta l-a promovat atât de timpuriu pe candidatul Predoiu, ca să poată pune în spatele lui, acum vede că nu prea merge. Va căuta soluții din astea radicale, ca să dea o bombonică”, a spus șeful statului.

Președintele Băsescu a mai spus că pentru el „Blaga este o uriașă dezamăgire”.

„Eu sper să se trezească, știu care sunt, pentru că și la mine vin politicieni, cu o soluție sau alta, pe unii îi primesc, pe alții nu îi primesc, asta e viața”, a afirmat șeful statului.

El a ținut să precizeze că, dacă va discuta vreodată serios pe această temă, a fuziunii, va discuta cu președinții partidelor de dreapta, dacă aceștia vor dori o discuție cu el.

„Dacă nu, mi-aș dori foarte mult ca ei să se strângă, să stabilească niște criterii în cursul lunii iunie, și din iulie să spună: ‘Acesta este candidatul alianței de dreapta'”, a mai declarat Traian Băsescu.

Președintele a explicat că trebuie creat un mediu politic stânga-dreapta în România și a arătat că „fiecare crede că are candidatul care poate ajunge în turul doi”.

„Aici este problema. După europarlamentare se vor dumiri”, a mai spus Băsescu punctând că în funcție de procentele de la alegerile pentru Parlamentul European se va vedea capacitatea fiecărui partid de a aduce voturi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.