O invenţie pe zi: Whisky

0

Denumirea băuturii naţionale scoţiene derivă din expresia celtică ”uisage beata” (”apa vieţii”), devenită succesiv ”usquebaugh”, apoi ”uisge”, iar în final ”whisky”.

Termenul cunoaşte mai multe grafii diferenţiate geografic: ”whisky” denumeşte producţia distileriilor din Scoţia, Canada sau Japonia, în timp ce ”whiskey” se referă la băutura originară din Irlanda şi Statele Unite.

Whisky este o băutură alcoolică fabricată prin distilarea cerealelor. Istoria distilării începe în Egiptul antic când tehnica era folosită cu precădere pentru producţia de parfumuri.

Este dificil de precizat momentul precis la care whisky-ul scoţian a fost distilat pentru prima oară. Cel mai vechi document care atestă existenţa procedeului în Scoţia datează din 1494 când călugărul John Cor cerea 14 500 de livre de malţ pentru a produce ”uisage beata”. Cantitatea era suficientă pentru 1.500 de sticle ceea ce înseamnă că distileria era deja o afacere împământenită la acea dată.

Whisky-ul a fost produs de către fermieri locali, după metode tradiţionale, timp de mai multe veacuri, până în secolul al XV-lea când Charles I s-a gândit că poate câştiga bani buni din impozitarea producerii de alcool.

Acest lucru a încurajat producerea ilegală, astfel încât, la un moment dat, în jurul oraşului Edinburgh existau 400 de distilerii ilegale şi doar 8 legale. Legea accizelor din 1824 a pus capăt producerii ilegale de whisky şi intrarea distileriilor în circuitul oficial. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.