Avertizare Cod portocaliu pentru râuri din şapte judeţe, până marţi, la ora 12,00

0

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a instituit, luni, 5 mai, Cod portocaliu de inundații pe râurile din bazinele hidrografice Jiu pe sector aval confluență Motru – amonte S.H Podari (județul Dolj), afluenți ai Argeșului superior (județul Argeș) și pe Sabăr (județele Dâmbovița și Giurgiu).

De asemenea, Cod portocaliu de inundații a fost emis, pentru intervalul orar 14,00 — 23,00, pentru versanți, torenți, pâraie și râurile mici din zonele de deal și de munte din județele Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova, iar de la ora 22,00 până pe 6 mai, ora 12,00, pe Vedea amonte S. H. Buzești și pe Teleorman amonte S. H. Tătărăștii de Sus (județele Olt și Argeș).

INGHA a actualizat și avertizarea de Cod galben pentru râurile din bazinele hidrografice Timiș, Bârzava, Cerna (județele Timiș și Caraș-Severin), Drincea (județul Mehedinți), Desnățui (județul Dolj), pe Jiu sector aval S.H. Sadu și pe afluenții săi din județele Gorj, Mehedinți și Dolj, pe unii afluenți ai Oltului mijlociu și inferior din județele Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj și Sibiu, pe unii afluenți ai Mureșului din județul Hunedoara, pe Vedea (județele Teleorman și Olt), Argeș (județele Argeș, Dâmbovița și Giurgiu), bazinul superior și mijlociu al Ialomiței (județele Dâmbovița, Prahova și Ialomița). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.