Corbii prezintă aptitudini sociale asemănătoare cu ale omului

0

Un studiu recent desfășurat de cercetători de la Universitatea din Viena (Austria) arată cum pot interpreta corbii interacțiunile sociale dintre semeni de-ai lor, la fel ca oamenii.

Când vine vorba de inteligență sau aptitudini sociale în regnul animal, primele specii care vin în minte sunt omul și maimuțele mari. Aceste aspecte nu sunt rezervate însă numai primatelor, scrie maxisciences.com. Și alte animale, cum ar fi corbii mari și rudele lor din familia corvidelor, prezintă capacități impresionante. Comportamentul lor complex este atent studiat de oameni de știință. Capacitatea corbilor de a duce la capăt sarcini complexe a fost demonstrată de multe ori în trecut.

Recent, o echipă de cercetători de la Departamentul de biologie cognitivă de la Universitatea din Viena a pus în evidență capacitatea acestor păsări de a interpreta interacțiunile sociale dintre alți semeni de-ai lor, aptitudine considerată până acum ca fiind proprie ființei umane.

Corbii trăiesc în comunitate, grupurile lor putând număra până la 200 de exemplare fiecare. În cadrul acestor structuri sociale se disting două grupe de masculi: dominanți și dominați. Dominanții, de rang superior în ierarhia grupului, au în general primii acces la hrană și alte resurse. Au și o anumită prioritate la femelele din grup.

În general, exemplarele dominante emit un anumit strigăt pentru a-și afirma poziția. La acest apel, dominații răspund printr-un sunet diferit, arătând că își recunosc superiorul ierarhic. Se întâmplă uneori ca un corb să nu răspundă supus la apel, situație numită ‘inversare de dominație’, care duce adesea la confruntări ce determină uneori schimbări în structura socială.

În acest context, cercetătorii de la Universitatea din Viena au încercat să demonstreze că păsările pot evalua statutul social al altor exemplare cu care nu au interacționat totuși niciodată. În acest scop, cercetătorii au efectuat în prima fază înregistrări cu apeluri și răspunsuri (de supunere sau nu) în cadrul mai multor grupuri.

Fiecare înregistrare a fost ascultată apoi de corbi de vârste și sexe diferite. Rezultatele, apărute în revista Nature Communications, arată că, atunci când un corb aude înregistrarea unei situații de inversare de dominație, prezintă un stres ridicat. Animalul începe să alerge sau să își ciugulească penele fiindcă se așteaptă la o tulburare a ordinii sociale. Femelele par și mai stresate decât masculii.

Deși poate părea greu de crezut, corbii sunt capabili și să identifice o situație de inversare de dominație chiar dacă aceasta nu are loc în cadrul propriului grup. În acest caz sunt totuși mai puțin stresați. ‘Corbii pot avea o reprezentare mentală a dinamicii relațiilor dintr-un grup, chiar dacă nu au interacționat niciodată înainte cu acesta’, arată într-un comunicat Jorg Massen, principalul autor al studiului. Potrivit cercetătorului, această aptitudine se apropie de cea a oamenilor când aceștia se uită la televizor, de exemplu. Capacitatea nu a fost în schimb observată niciodată la maimuțe, încheie maxisciences.com. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.