Corpul de control al premierului sesizează Parchetul în legătură cu nereguli privind proiecte de mediu în 11 localităţi

0

Corpul de control al primului-ministru a sesizat organele de urmărire penală cu privire la posibile fapte de natură penală în legătură cu implementarea proiectelor finanţate din bugetul Fondului pentru mediu, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi, în 11 localităţi, printre care se află şi municipiul Piatra-Neamţ.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis duminică Corpul de control al primului-ministru a efectuat verificări la autorităţi ale administraţiei publice locale, pe un eşantion constituit din următoarele unităţi administrativ-teritoriale: municipiul Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ, oraşul Petrila şi comuna Ilia, judeţul Hunedoara, comunele Dragalina şi Ștefan cel Mare, judeţul Călăraşi, comunele Aghireşu şi Mihai Viteazu, judeţul Cluj, comunele Corbii Mari şi Răscăieţi, judeţul Dâmboviţa, comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu şi comuna Lovrin, judeţul Timiş.

Unele autorităţi, din eşantionul menţionat anterior, au beneficiat, pe lângă fonduri alocate din bugetul Fondului pentru mediu şi de finanţări prin Programul de dezvoltare a Infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural şi din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, concluziile privind aceste finanţări făcând obiectul unor note de informare separate.

„Având în vedere că, în urma desfăşurării acţiunilor de control la cele 11 autorităţi ale administraţiei publice locale, în legătură cu implementarea proiectelor finanţate din bugetul Fondului pentru mediu, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi, au rezultat indicii privind acte şi operaţiuni care pot întruni elementele constitutive ale unor posibile fapte de natură penală (fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, uz de fals, înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice, neglijenţă în serviciu, deturnare de fonduri), Corpul de control ai primului — ministru, ca organ cu atribuţii de control, a sesizat organele de urmărire penală competente, urmând ca acestea sau, după caz, instanţele de judecată să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunilor şi asupra vinovăţiei”, se arată în raportul Corpul de control al primului-ministru.

Nota de informare privind concluziile verificărilor efectuate la autorităţi ale administraţiei publice locale în legătură cu implementarea proiectelor finanţate, în perioada 2009—2012, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi va fi transmisă, spre informare, Administraţiei Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Afacerilor Interne, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Primului-Ministru, Curţii de Conturi a României.

Printre neregulile constatate se numără: obţinerea finanţării nerambursabile de la bugetul Fondului pentru mediu prin folosirea unor înscrisuri care conţineau date necorespunzătoare adevărului; îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu cu ocazia analizării si evaluării cererilor de finanţare nerambursabilă; neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contractele de finanţare nerambursabilă de către responsabilii legali ai proiectelor; organizarea cu întârziere fată de prevederile contractului de finanţare nerambursabilă a procedurilor de atribuire a contractului de lucrări, cu efecte asupra termenului de valabilitate a contractului; atribuirea ilegală a contractelor de lucrări privind obiectivele de investiţii finanţate din bugetul Fondului pentru mediu; subcontractarea lucrărilor de către operatorii economici cărora le-au fost atribuite contractele de lucrări, fără înştiinţarea autorităţilor publice locale; executarea lucrărilor fără emiterea unor autorizaţii de construire; decontarea nejustificată şi nelegală a unor cheltuieli referitoare la lucrări neexecutate; schimbarea, fără drept, a destinaţiei fondurilor publice alocate obiectivului de investiţii; disimularea cotei de profit practicate de către executanţii lucrărilor aferente obiectivelor de investiţii, în scopul decontării profitului din bugetul Fondului pentru mediu, contrar regulilor de acordare a finanţării nerambursabile.

Astfel, în urma verificărilor efectuate la autorităţile administraţiei publice locale ale municipiului Piatra — Neamţ, s-a constatat că, în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile din bugetul Fondului pentru mediu, pentru proiectul „Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în municipiul Piatra-Neamţ, zona Bd. Dacia, Aleea Viforului şi Aleea Tiparului”, reprezentanţii Primăriei au atestat în cadrul unui înscris, care ulterior a devenit parte integrantă a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ nr. 298/25.06.2009, faptul că terenul destinat realizării proiectului, în suprafaţă de 42.045 mp, era compus din parcelele individualizate prin indicarea numerelor cadastrale provizorii atribuite fiecăreia.

Suprafaţa totală stabilită de proiectant (42.045 mp), pe care urma să fie realizat proiectul, preluată în textul unor hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ nu a corespuns cu totalul suprafeţelor parcelelor indicate ca fiind destinate realizării proiectului de amenajare spaţii verzi, de 30.509 mp.

Raportul indică faptul că autoritatea publică locală nu a identificat în mod exact, prin niciun act administrativ, suprafeţele puse la dispoziţie pentru realizarea proiectului, iar între suprafaţa totală, alocată conform hotărârilor Consiliului Local şi suprafaţa identificată potrivit numerelor cadastrale menţionate în conţinutul anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 439/08.10.2009, s-a constatat o diferenţă de 11.536 mp, diferenţă care a afectat modul de determinare a valorii finanţării nerambursabile acordate din bugetul Fondului pentru mediu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.