Ioan Mircea Paşcu (PSD): CSAT ar trebui convocat automat din cauza crizei din Ucraina

0 10

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu a declarat luni că ar trebui convocat automat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din cauza crizei din Ucraina.

„Acest for (n.r.-CSAT) are menirea să discute securitatea statului, mai ales atunci când aceasta este, să spunem așa, pusă într-o stare de tensiune. Or aici nu avem chestiuni de genul ăsta: am avut un CSAT acum două luni, nu mai putem să convocăm altul decât în celălalt trimestru. Astea ar fi copilării, dacă n-ar fi foarte serioase! Dar nu putem să sacrificăm această chestiune pe altarul ambițiilor unuia sau altora, chiar și cei cu funcții foarte înalte, cum este domnul președinte”, a spus Pașcu la RFI, întrebat dacă CSAT ar trebui convocat automat.

Europarlamentarul PSD a adăugat că a participat de multe ori în calitate oficială și în calitate de invitat în anii ’90 la întrunirile CSAT, acesta fiind un organism menit să se ocupe de securitatea statului.

„Și atunci CSAT-ul se convoca automat. Nu există niciun fel de discuție, pentru că acela era forul unde erau adunate toate instituțiile cu responsabilități în domeniul securității statului. În momentul de față, ce se întâmplă, avem un președinte care are un război intern cu toată lumea, mai ales cu Guvernul și cu domnul Ponta și din acest punct de vedere recurge și la această tactică de a împiedica întrunirea oficială a Consiliului numai pentru că domnul Ponta a cerut-o și numai pentru că domnul Ponta va fi prezent acolo. Și pe de altă parte, avem un președinte care în același timp vrea să fie singura voce autorizată a României, care să ia poziție față de acest conflict. Vedeți că în paralel domnul președinte este mereu prezent cu declarații, cu inițiative, să-i determine pe americani și pe ruși să stea de vorbă, toate lucrurile astea par oarecum ireale, pentru că știm foarte bine că România n-are această capacitate, însă domnul președinte le face tocmai pentru a se portretiza un mare om de stat internațional”, a precizat Pașcu.

El a menționat că „nu ne paște un război” și că premierul Victor Ponta nu trebuie făcut „alarmist”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.