Sărbători religioase – 5 mai

0

Ortodoxe

Sf. Mare Mc. Irina ; Sf. Mc. Neofit, Gaie şi Gaian

Greco-catolice

Sf. m. Irina

Romano-catolice

Ss. Angelo, călug. m.; Gottard, ep.

Sfânta Mare Muceniţă Irina, pomenită în calendarul creştin ortodox la 5 mai, a fost fiica unui înalt funcţionar al administraţiei romane într-o cetate din Macedonia. A trăit în vremea părinţilor apostolici, botezată fiind de către Sfântul Timotei, ucenicul Sf. Apostol Pavel.

Numele dinaintea botezului a fost Penelopi. Tată său, Liciniu, dorind să-şi protejeze fiica de influenţe dăunătoare asupra caracterului şi creşterii sale a izolat-o într-un turn, construit special pentru aceasta, însoţită de câteva slujnice, în grija unei bătrâne, Caria, şi a unui dascăl, Apelian. Acest dascăl era creştin în taină şi de la el a aflat despre propovăduirea şi viaţa lui Iisus Hristos. Atunci când prin cetate a trecut Sfântul Timotei, Penelopi a reuşit să meargă înaintea lui şi s-a botezat primind numele de Irina. Liciniu în urma mărturisirii s-a înfuriat şi a poruncit ca Irina să fie torturată.

Îndurând cu bărbăţie chinurile Sfânta Irina şi-a convertit întreaga familie la creştinism. Sfânta Irina a fost adusă de mai multe ori la judecata autorităţilor. A scăpat de fiecare dată din mâna călăilor, prin răbdarea cu care suferea chinurile acestora, convertind mulţime mare de popor la creştinism.

Sfânta Muceniţă Irina a primit moarte martirică în oraşul Calinicon, în ziua a cincea a lunii mai. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.