Secvenţe din tradiţiile diversităţii culturale a judeţului Tulcea

0

Marea biodiversitate a Munţilor Măcinului, cei mai vechi munţi din România, dar şi a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, cel mai tânăr pământ al Europei, precum şi varietatea culturală fac din judeţul Tulcea un loc unic în lume.

Ca şi în cazul unor meşteşuguri păstrate de comunităţile umane, istoria unor tradiţii rămâne o taină. Cert este că ele vin din precreştinătate, că s-au modernizat şi că au rezistat diferitelor perioade istorice, marcarea evenimentelor legate de sărbătorile calendaristice transformându-se în sărbători pentru toţi membrii comunităţilor.

Moşoaiele, un obicei unic în România care se păstrează în comuna Luncaviţa, figurează începând din anul 2013 în Calendarul Sărbătorilor Satului Românesc. Tălăngile Moşoaielor se aud pentru prima dată în noaptea de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, şi dau startul sărbătorilor de iarnă. Cu cojoace purtate cu lâna pe faţă, tălăngi la brâu şi măşti pe faţă, Moşoaiele sunt însoţite de cete de colindători care merg în fiecare gospodărie sau numai în cele care îi revin, în funcţie de tradiţia împărţirii pe cete a satului în raport de familie, neam şi fata cu care e în vorbă unul dintre membrii grupului. Punctul culminant al sărbătorii este în Ajunul Crăciunului, atunci când Moşoaiele străbat întregul sat şi urcă pe scena din centrul localităţii Luncaviţa.

Tradiţia aceasta reprezintă pentru luncăviţeni, potrivit primarului Ștefan Ilie, cea mai arhaică formă a creştinismului, măştile, zgomotele tălăngilor şi pocnetele din bici având rolul de a alunga toate relele şi nenorocirile care încearcă să pună stăpânire pe sfârşitul anului şi să contamineze noul an care abia se zăreşte.

De Crăciun, megleno-românii din satul Cerna, potrivit preşedintei Asociaţiei Altona, Dumitra Petrică, păstrează şi în zilele noastre obiceiul aprinderii unei bucăţi mari de lemn de stejar, denumită botnicul, Dedu Botnic, babnic sau but, care este lăsată să ardă mocnit până de Bobotează, atunci când este scoasă din foc. Obiceiul simbolizează renaşterea divinităţii, iar într-un sat din apropiere, Izvoarele, localnicii greci mergeau altădată pe Dealul Consul pentru a aprinde un foc.

”Pe o scară mai mică, aceste obiceiuri se practică în continuare, pentru că tradiţia trebuie respectată. Semnificaţia este aceeaşi, chiar dacă focul se face acum în curte”, a declarat prim-vicepreşedintele comunităţii elene din Tulcea, Petre Marinescu, născut în Izvoarele.

Obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou, potrivit etnografei Steluţa Pârâu, se întâlnesc la toate populaţiile. Jocurile cu măşti se păstrează la români, dar şi la ucraineni, ”melanca”.

Uratul cu sorcova este practicat de români, ucraineni şi aromâni. ”Ca particularităţi în cadrul acestor obiceiuri amintim: colindul la ucraineni în prima zi de Crăciun şi nu în seara de ajun, când se umblă cu ‘vecera’, dar şi lipsa colindelor laice la populaţia lipovenească”, arată Steluţa Pârâu.

Este de reţinut că ucrainenii şi ruşii-lipoveni sărbătoresc Crăciunul şi Anul Nou după calendarul iulian, cu 13 zile mai târziu decât cel oficial, astfel că în unele localităţi vizitatorii pot marca de două ori aceste evenimente, într-o singură şedere.

De Bobotează, tradiţia impune participarea la slujbele religioase şi sfinţirea cailor, în multe localităţi din România desfăşurându-se apoi întreceri de cai. La Izvoarele însă, Boboteaza marchează pentru comunitatea grecească de aici începutul a trei zile de sărbătoare. După slujba religioasă şi întrecerea de cai, cete de flăcăi, conduse de ”drăgomanu”, singurul bărbat căsătorit din grup, merg în casele tinerilor căsătoriţi în anul precedent şi-i colindă cu versuri pregătite special.

Ziua poartă numele Scăldatul Mirelui care vine de la plimbarea de altădată a mirelui de anul trecut de la o fântână la alta, până când cetele de colindători şi fostul mire cădeau la învoială cu cât să-i cinstească.

Această sărbătoare este urmată de Ziua Mireselor, când se sărbătoresc naşele, iar a treia zi, denumită Ziua Babelor, este dedicată moaşelor. În această zi, nicio persoană nu are voie să jignească o femeie care a consumat prea multe băuturi alcoolice.

Pentru ruşii lipoveni, semnificaţii aparte au zilele din săptămâna de dinaintea intrării în postul Paştelui, Masleniţa sau Săptămâna Brânzei, o sărbătoare laică ce se păstrează în nordul Dobrogei, fiind un prilej de voie-bună.

Potrivit preşedintelui organizaţiei judeţene a Comunităţii Ruşilor-Lipoveni din România, Andrian Ampleev, prima zi a săptămânii este cea a întâlnirii, a doua — a distracţiei, a treia — ziua delicioasă, a patra — ziua ospăţului, a cincea — seara soacrei, a şasea — seara cumnatei, iar duminică — ziua iertării.

”Darurile care se dau în această săptămână sunt pline de semnificaţii şi voie-bună. De exemplu, dacă soacra nu este mulţumită de ginere, ea nu va pregăti bucate speciale”, afirmă Ampleev. Paştele, ca şi Crăciunul sau Anul Nou, este pentru ruşii-lipoveni o sărbătoare religioasă mai întâi, iar membrii comunităţilor intră în biserică purtând hainele tradiţionale. Fiecare primă zi a celor trei sărbători religioase este dedicată familiei. La masă, potrivit tradiţiei, se aşază mai întâi stareţul casei, adică cel mai în vârstă din familie. Vin apoi ceilalţi membri, iar festinul va începe abia după ce stareţul rosteşte o rugăciune. Ca şi la celelalte populaţii, de Anul Nou, unele preparate de pe mesele de sărbători capătă valenţe magice.

În sâmbăta Floriilor, în comunitatea de greci din Izvoarele se practică Lăzărelul. Colindătoarele, aşezate în rând în ordinea vârstei, sunt îmbrăcate în costume din catifea de culoare albastră sau roşie, cu şorţuri albe cu ‘zunar’, cordon metalic, iar pe cap fetele poartă baticuri albe împodobite cu flori şi zale din argint.

Textele cântecelor în limba greacă sau română vorbesc despre moartea lui Lazăr, plângerile ritualice, potrivit etnografilor tulceni, asigurându-i învierea sub formă de vegetaţie. Aproape de finalul cântecului, conducătoarea grupului de fete, ‘buianciu’, îi pune pe umăr gazdei un şervet înflorat, pentru ca, odată încheiat colindul, gazda să le ureze fetelor sărbători fericite şi să le înapoieze şervetul în care a strecurat câteva bancnote. Apoi, fetele primesc ouă proaspete pentru Paşte şi o sită în care se află o farfurie cu făină, pentru cozonacii care vor fi gătiţi de sărbătoare.

Buianciu” aruncă sita în curte, iar în funcţie de cum cade gazda va şti cum îi va fi anul: bun, dacă sita cade cu faţa în sus, şi mai puţin mănos, dacă va cădea cu faţa în jos.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.