Tulcea, în legendele sportului românesc

0

Deprinderea vâslitului de la vârste fragede, faptul că Dunărea și canalele Deltei le-au fost leagăn de joacă și locul de unde au obținut cele necesare traiului zilnic explică într-un fel cei 35 de campioni și vicecampioni mondiali la kaiac-canoe ai județului Tulcea.

Și alte sporturi au legende, iar județul Tulcea a găzduit de-a lungul timpului numeroase competiții sportive naționale și internaționale. În lucrarea sa, ”Pagini din istoria sportului tulcean”, Stan Gheorghe subliniază importanța înființării în anul 1856 a Comisiei Europene a Dunării (CED) la Sulina, care a contribuit la dezvoltarea sportului tulcean.

De altfel, potrivit aceleiași surse, în anul 1887, CED și Yacht Club Regal Român au organizat la Sulina prima regată, se pare, din România. Cu șapte ani mai devreme, municipiul Tulcea, porto-franco la vremea respectivă, a organizat ample concursuri de bărci marinărești și pescărești și de traversare a Dunării înot. În anul 1912, între Ghecet și Măcin, a avut loc prima cursă de înot fond pe Dunăre din țară. În perioada 1952-1970, cu întreruperi între anii 1960 și 1968, între Corabia și Sulina se organiza ”Cursa de mare fond pe Dunăre” la kaiac-canoe, iar în perioada 1975-1986, orașul Măcin a găzduit competiții internaționale de lupte greco-romane. Campionatul balcanic de box din anul 1977, la care România a obținut 7 titluri de campioni, a fost găzduit de Tulcea. La fel s-a întâmplat și cu o parte din meciurile de calificare din anul 2005 pentru Campionatul European de volei masculin, iar Tulcea a fost în anul 2011 primul oraș din România în care au avut loc meciuri internaționale la minifotbal.

La Melbourne, în anul 1956, tulcenii Dumitru Alexe și Simion Ismailciuc au cucerit medalia olimpică de aur în cursa de 1.000 de metri. Vasile Dâba, născut în anul 1954, în Jurilovca, a fost primul campion olimpic al României la kaiac, iar primul căruia i s-a rupt pagaia în timpul calificărilor pentru semi-finalele unei olimpiade a fost Ivan Patzaichin. Cu un ciot a reușit să ajungă la linia de sosire și, întrebat fiind de gazetari ce a simțit când i s-a rupt pagaia, Ivan a mărturisit că ”într-o fracțiune de secundă, m-am gândit la Mila 23 și mi-am impus să fac totul să ajung la linia de sosire”.

Apoi a câștigat medalia de aur, iar titlurile sale olimpice au continuat, în total obținând 30 de medalii la campionatele mondiale și jocurile olimpice, potrivit lucrării citate. Cu o situație similară s-a confruntat și Nicolae Fedosei. După ce în anul 1983 a câștigat împreună cu lotul României locul întâi la Campionatele Mondiale de la Tampere (Finlanda), în anul următor, cu o săptămână înainte de întrecere, au început să se rupă padelele. ”Marangozul lotului mi-a spus să stau liniștit că a primit un lot nou de padele. Și a montat apoi nea Costică, în fiecare zi, câte două sau trei padele care cedau la primul start, că intrase în panică de frică să nu-i rup toate cele 20 de bucăți primite. După 15 padele, a montat una întărită, care era mai grea cu 300-400 de grame, și cu ea am tras la concurs”, îl cita în anul 2001 pe Nicolae Fedosei cronicarul sportiv Ioan Eugen Diaconu.

Dintre toți foștii campioni ai Tulcei, doar Ivan Patzaichin se implică public în activități legate de kaiac-canoe. După retragerea din activitatea sportivă, în anul 2010, a înființat asociația ”Ivan Patzaichin — Mila 23”, legându-și astfel numele de localitatea natală din Delta Dunării.

”Am fost și rămân foarte legat de Delta Dunării, locul în care m-am născut, am învățat să vâslesc și care mi-a format respectul pentru oameni și natură. Îmi doresc ca Rowmania (numele ”mișcării” sub care asociația derulează proiecte de încurajare a ecoturismului, n. red.) să ajute Delta să devină cât mai curând regina ecoturismului din Europa. De aceea, cele mai multe dintre activitățile noastre sunt dedicate acestei zone pentru a ajuta comunitățile să identifice cele mai bune soluții de dezvoltare a economiei locale”, a declarat Ivan Patzaichin.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.