55 de ani de la prima ediţie a premiilor Grammy – documentar

0

Premiile Grammy sunt acordate de National Academy of Recording Arts and Sciences, o organizație constituită din muzicieni profesioniști, al cărei obiectiv este acela de a promova muzica de bună calitate. Prima ceremonie de decernare a premiilor Grammy a avut loc la 4 mai 1959.

Denumite inițial Gramophone Awards, premiile Grammy reprezintă una dintre cele mai prestigioase premieri muzicale anuale din Statele Unite, alături de Billboard Music Awards, American Music Awards și Rock and Roll Hall of Fame Induction Ceremony. Dintre toate acestea, Grammy este considerat echivalentul Oscarurilor în muzică. La fel ca și Oscarurile, premiile Grammy sunt acordate în urma selecției exprimate de membrii cu drept de vot care fac parte din Recording Academy. Numele Grammy provine de la trofeul acordat — o statuetă care reprezintă un gramofon, realizată de Billings Artworks.

Premiile se acordă pentru 108 categorii din 30 de genuri muzicale. Dintre cele 108 categorii, cele mai râvnite sunt: Cea mai bună înregistrare a anului, Cel mai bun album al anului, Cea mai bună piesă a anului și Cel mai bun debut.

Distincțiile acordate în 1959 premiau realizările muzicale ale anului 1958. Domenico Modugno, Henry Mancini, Ella Fitzgerald și Ross Bagdasarian Sr. au câștigat fiecare câte două premii. Premiul pentru Cea mai bună înregistrare i-a fost acordat lui Domenico Modugno, cu piesa „Nel Blue Dipinto di Blu (Volare)”, cel pentru Cel mai bun album al anului i-a revenit lui Henry Mancini pentru „Muzica din Peter Gunn”, iar cel pentru Cea mai bună piesă a anului i-a fost acordat tot lui Domenico Modugno, pentru aceeași piesă, „Nel Blu Dipinto di Blu (Volare)”.

De-a lungul celor 50 de ani, decernarea premiilor Grammy a înregistrat mai multe recorduri, deținătorul recordului absolut fiind Sir Georg Solti, dirijor al Orchestrei Simfonice din Chicago timp de 22 de ani, care a câștigat, personal, 31 de premii Grammy, dar care a mai fost nominalizat de alte 74 de ori de-a lungul vieții.

Formația U2 a câștigat cele mai multe premii Grammy acordate unei trupe rock, cu un total de 22 de trofee. Pat Metheny și trupa sa de jazz, Pat Metheny Group, au câștigat, în total, 17 premii Grammy, inclusiv șapte premii consecutive pentru șapte albume consecutive. Christopher Cross este singurul artist care a câștigat Grammy-ul la cele mai prestigioase patru categorii într-un singur an, respectiv în 1981 (Cea mai bună înregistrare a anului, Cel mai bun album al anului, Cea mai bună piesă a anului și Cel mai bun debut). LeAnn Rimes este cea mai tânără artistă câștigătoare a prestigiosului premiu, la categoria Cel mai bun debut (în 1997, când avea doar 14 ani).

La ultima ediție a premiilor Grammy, care a avut loc pe 26 ianuarie 2014, National Academy of Recording Arts and Sciences a pregătit o manifestare specială, organizată a doua zi după ceremonia de acordare a Premiilor Grammy, pentru a celebra împlinirea a 50 de ani de la apariția grupului Beatles la televiziunea americană.

Participarea membrilor Beatles la acea emisiune, când au interpretat cinci piese, rămâne unul din cele mai vizionate evenimente la televiziunea americană, înregistrând 74 milioane de telespectatori.

„Beatles este unul din grupurile legendare. Au câștigat primele lor două Premii Grammy (dintr-un total de șapte — n.r.), printre care cel pentru revelația anului, în 1964, când au cucerit America”, a precizat, într-un comunicat, Neil Portnow, președinte al National Academy of Recording Arts and Sciences.

În cadrul celei de-a 56-a ceremonii anuale, desfășurată la Staples Center din Los Angeles, principalii câștigători ai Premiilor Grammy au fost: la categoria Albumul anului — ”Random Access Memories” — Daft Punk; la categoria Înregistrarea anului — ”Get Lucky” — Daft Punk (remis interpreților Pharrell Williams și Nile Rodgers); la categoria Cântecul anului — ”Royals” (remis autorilor/compozitorilor — Joel Little și Ella Yelich O’Connor); la categoria Cel mai bun nou artist — Macklemore & Ryan Lewis. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.