Iaşiul, gazda celei mai puternice competiţii de şah din România şi sud-estul Europei

0

Aproape 400 de sportivi din 25 de țări se vor întrece timp de nouă zile, la Iași, în cadrul celei mai puternice competiții de șah din România și din sud-estul Europei, Iași OPEN 2014.

Vlad Ungureanu, organizatorul evenimentului, a declarat că la competiția ce va debuta pe 10 mai este anunțată cea mai puternică participare, printre cei aproape 400 de sportivi din 25 de țări fiind așteptați 30 de mari maeștri internaționali și peste 30 de maeștri internaționali.

La această competiție vor participa loturile naționale ale României, mai ales că, în august, în Norvegia, ele vor reprezenta România la Olimpiada de Șah. Printre participanți se numără Corina Peptan, fostă campioană mondială de juniori, marele maestru internațional Constantin Lupulescu, ce are un punctaj ELO de 2.660, dar și Irina Bulmagă, mare maestră internațională, și Alina L’Ami, mare maestră internațională.

Se anunță o competiție reușită, ce va mai cuprinde și alte acțiuni, inclusiv pentru publicul larg.

La invitația președintelui Federației Române de Șah, deputatul Sorin Iacoban, Iașiul va fi vizitat de Kirsan Iliumjinov, președintele Federației Mondiale de Șah (FIDE), împreună cu vicepreședintele FIDE Giorgios Makropoulos, a declarat Alin Ungureanu, președintele Asociației Județene de Șah Iași. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.