Libertatea Presei în România, în 2013: Între politizarea discursului mediatic şi presiunile asupra jurnaliştilor

0 12

Presiunile economice și politice asupra media au crescut și din ce în ce mai mulți jurnaliști sunt constrânși să își cenzureze opiniile, potrivit raportului FreEex privind libertatea presei în 2013 ce a fost lansat luni, la Active Watch.

Potrivit acestui raport, presiunile asupra instituţiilor media sunt de mai multe feluri — politice, economice sau din partea autorităţilor publice. Clubul Steaua are un capitol aparte în acest raport, în care este declarată „Campioana atacurilor împotriva presei”.

Maria Popa, unul dintre autorii raportului, a declarat că în prezent jurnaliştii adevăraţi au devenit la fel de rari precum OZN-urile. „Ne-am ocupat (…) în raport de libertatea de fenomene paranormale precum libertatea de expresie (…) Ne-am transformat în UFO-logi”, a glumit ea.

La rândul său, Răzvan Martin, unul dintre realizatorii acestui document, a spus că, în linii mari, nu sunt schimbări majore în ceea ce priveşte libertatea media, faţă de situaţia din 2012, dar au existat mai multe agresiuni şi jigniri.

Politizarea discursului mediatic a fost evidenţiată de decizia unor jurnalişti de a migra în mediul politic şi de atacurile tot mai frecvente între oamenii din presă, în care predomină ameninţările, injuriile şi limbajul vulgar. Potrivit documentului, unele instituţii media folosesc abuziv dreptul la liberă exprimare pentru a intimida alte persoane/grupuri sociale/justiţia/grupări politice. Două astfel de atacuri vulgare au generat reacţii mai consistente şi au provocat o necesară dezbatere privind calitatea discursului public în România.

Abaterile etice tot mai frecvente ale presei au fost sancţionate de instanţe, în baza noului Cod Civil. Potrivit raportului pe 2013, media îşi abandonează adeseori misiunea de a informa, în schimbul promovării unor mesaje favorabile intereselor unor entităţi private. Unele instituţii media şi unii oameni din presă îşi somează colegii de breaslă să nu mai relateze critic despre ei, ameninţând cu procese. Mai mulţi politicieni au cerut închiderea unor instituţii media.

Conducerea şi patronatul unuia dintre cele mai importante grupuri media au fost trimise în judecată pentru şantaj. În alte două cazuri separate, instanţele au pronunţat pedepse cu închisoare pentru şantaje de presă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.