Putin semnează legea ce pedepseşte cu închisoarea „reabilitarea nazismului” în Rusia

0 5

Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni legea ce introduce pedeapsa de până la cinci ani de închisoare pentru ‘reabilitarea publică a nazismului’, ‘negarea faptelor’ stabilite de Tribunalul de la Nurnberg, precum și pentru ‘răspândirea de false informații’ cu privire la activitățile Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, informează RIA Novosti.

„Legea federală introduce responsabilitate penală pentru negarea faptelor stabilite de Tribunalul militar internațional pentru judecarea și pedepsirea marilor criminali de război din țările europene ale Axei, pentru aprobarea crimelor stabilite în procesul menționat și pentru răspândirea de informații false despre activitățile Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, precizează serviciul de presă al Kremlinului.

Legea, adoptată de parlamentul rus în aprilie, stabilește, totodată, și pedepse cu amenzi pentru profanarea zilelor dedicate gloriei militare și istoriei Rusiei.

Potrivit unor experți, legea i-ar putea viza pe istorici și pe unii membri ai opoziției. ‘Acum, orice specialist în istoria celui de-al Doilea Război Mondial va trebui să facă o apologie în loc de știință pentru a nu cădea sub incidența acestei legi’, declara pentru AFP Aleksei Makarkin, analist al Centrului de consiliere în științe politice, la adoptarea legii de către deputații ruși. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata