ANPC: Peste 600 de agenţi economici amendaţi cu 1,1 milioane lei pentru textile etichetate incorect

0 12

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au amendat peste 600 de agenți economici cu 1,161 milioane de lei, deoarece aceștia nu au respectat prevederile legale, conformitatea și modul de etichetare a produselor textile, se arată într-un comunicat remis marți.

‘Acțiunea de control s-a desfășurat în perioada 7-11 aprilie 2014, fiind verificați 734 operatori economici. Valoarea produselor controlate a fost de 4.961.153 lei, iar la 609 operatori economici s-au depistat abateri de la prevederile legale.

Valoarea produselor cu abateri a fost de 1.845.450 lei. S-au făcut prelevări de probe pentru verificarea compoziției fibroase, dar și pentru depistarea de produse textile periculoase și transmiterea de notificări, în cadrul sistemului RAPEX. Au fost prelevate 67 de probe, dintre care 48 au fost neconforme, iar 19 conforme. De asemenea, s-au dispus 451 măsuri de oprire temporară de la comercializare, pentru produse cu abateri în valoare de 1.775.975 lei’, se arată în comunicatul citat.

Potrivit lui Marius Alexandru Duncă, președintele ANPC, consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită atunci când achiziționează haine pentru copii, mai ales în perioada premergătoare zilei de 1 iunie.

‘Consumatorii trebuie să studieze cu atenție produsele înainte de a le cumpăra și să știe că îmbrăcămintea pentru copii mici nu trebuie confecționată sau distribuită cu cordoane glisante, cu cordoane funcționale sau decorative în zona glugii și a gâtului, pentru a nu exista riscul de sufocare.

ANPC va verifica și supraveghea și în această perioadă piața pentru a nu exista probleme și va sancționa operatorii economici care nu respectă prevederile legale’, a spus Marius Alexandru Duncă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)


Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata