Băsescu: Parteneriatul strategic cu SUA, o avere pentru România

1 11

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, 6 mai, că parteneriatul strategic cu Statele Unite reprezintă „o avere” pentru România, a treia mare reuşită a clasei politice după intrarea în NATO şi UE, pe care Victor Ponta nu o poate pune sub semnul întrebării prin „ambiguităţi”.

„Eu am construit acest parteneriat în timp, el este materializat prin foarte multe lucruri, inclusiv în zona economică, dar toţi ştiu că mandatul meu se apropie de sfârşit şi nimeni nu are garanţia acum că Victor Viorel va continua linia construită cu atâta migală timp de 10 ani. (….) Un parteneriat strategic pentru secolul XXI cu Statele Unite care acoperă valenţe de securitate naţională, de dezvoltare economică, de investiţii, de schimburi în educaţie este, în opinia mea, a treia mare reuşită a clasei politice româneşti după intrare în NATO şi UE. Aceasta este o avere pentru România şi Victor Viorel nu o poate pune sub semnul întrebării (…) prin ambiguitatea Guvernului şi a domniei sale în raport cu ce se întâmplă în Ucraina şi cine e responsabil de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Îl doare gura să spună Federaţia Rusă a anexat Crimeea, întreţine conflictul din estul Ucrainei”, a afirmat şeful statului.

El l-a acuzat pe premierul Ponta că a creat ambiguitate asupra orientării strategice a Românei lansând teorii despre parteneriatul strategic cu China în condiţiile în care există deja un astfel de parteneriat cu Statele Unite.

„Cea mai mare greşeală ar fi să creăm confuzie şi să tratăm Statele Unite în acelaşi fel cu orice altă ţară. Sigur că sunt un adept al unei bune relaţii cu China, am stimulat-o, dar de aici până la a crea confuzie şi a merge până la slugărnicia de a scoate drapelul UE în Parlament când vine premierul Chinei, ca şi cum România intrase probabil în Uniunea Euroasiatică sau mai ştiu eu unde intrase, e jenant, iar aceste lucruri creează confuzie cu privire la linia pe care România doreşte să evolueze în continuare”, a subliniat şeful statului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. Nelutu spune

    Acest nemernic tradator de neam si tara care mai are citeva luni pina la final de mandat,a nenorocit tara pentru generatii intregi de-acum inainte prin aservirea ei americanilor si occidentalilor!Urmasii nostri nu vor mai avea o patrie a lor,vor fi oameni fara identitate nationala,vor fi niste paria!Si asta datorita acestui nemernic si acolitilor sai!Daca noi,cei de azi,nu ne vom trezi si nu vom actiona pentru a iesi de sub influienta nefasta a criminalilor americani si nu vom renunta la UE,ne vor blestema urmasii urmasilor nostri!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata